BALAMUC în a treia zi de Paşte: baie în fântâni arteziene și FOC pe maidan! VIDEO
BALAMUC în a treia zi de Paşte: baie în fântâni arteziene și FOC pe maidan! VIDEO
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn ultima perioadă, locuitorii unui cartier din Constanța susțin că se confruntă cu o situație care pare să nu mai ia sfârșit. Este vorba despre mai mulți indivizi care s-au stabilit pe Valea Portului și care provoacă numai scandaluri, fac focul de tai fumul cu cuțitul, iar, mai nou, s-au apucat să facă baie în bazinul fântânilor arteziene din parcul de la Far.
”Mai nou au intrat și s-au bălăcit în bazinul fântânii arteziene din parcul de la Far. au făcut, din nou, focul, de era un fum imens...”, au spus oamenii. Așa cum este precizat și mai sus, situația nu este una nouă, oamenii legii sunt sesizați, aplică sancțiuni, reprezentanții administrației locale îi evacuează, dar persoanele în cauză revin.
Acum câteva săptămâni, alergau cu bâtele pe stradă
Amintim că, la finele lunii martie, mai multe familii de etnie romă și-au făcut cuiburi la Far. Este vorba de intrarea înspre Poarta 5, inclusiv pe Valea Portului, acolo unde erau grădini. ”Fac o mizerie groaznică, scandaluri! În ultimele zile i-am văzut cum trăgeau de portiere și de oglinzile mașinilor parcate. Am ieșit pe balcon și am țipat la ei și așa au fugit. Însă, nu pot fi numai cu ochii pe geam. Cert este că vor începe să fure, dacă nu au și început deja”, a declarat, pentru ”Replica”, un constănțean.
Au fost evacuați, dar.. degeaba
Agenții au identificat, la începutul lunii aprilie, 11 persoane (6 minori și 5 adulți) pe care i-au predat Secției 5 de Poliție Constanța. Cei 5 adulți au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020. Tabăra improvizată a fost dezafectată cu ajutorul firmei de salubrizare și zona a fost ulterior igienizată. Și, iată că indivizii au reapărut.
Citește și: Polițiștii au INTERVENIT în zona Far! Locuitorii sunt SCANDALIZAȚI!
Liliana IONIŢĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News