Băncile din zona Gării, dormitor pentru oamenii fără adăpost
Băncile din zona Gării, dormitor pentru oamenii fără adăpost
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBăncile din zona Gării au devenit locul preferat de somn al oamenilor străzii. Recent, am putut vedea pe unul dintre ei lungit pe o bancă din apropierea stației de lângă Vaporaș și dormind cu sforăituri. Nu-l deranja nici faptul că nu le permitea trecătorilor să se așeze, dar nici căldura sau zgomotul mașinilor.
Mulți dintre oamenii fără adăpost își fac veacul în Parcul de la Gară. Este zona lor preferată. O parte dintre oameni îi ajută, pentru că majoritatea cerșesc pentru a-și putea duce existența. Poveștile lor nu au cum să fie decât unele triste, fie că e vorba de boli cronice, dependențe sau separări de familie.
Alții consideră zona Gării chiar un cămin
Dar unii dintre ei profită de bunătatea și mila oamenilor, practicând o cerșetorie agresivă, insistând până obțin ceea ce și-au dorit. Alții consideră zona Gării chiar un cămin, o proprietate, deoarece băncile sunt folosite drept paturi, nu numai pe timpul nopții, ci și ziua, în amiaza mare.
În plus, băncile din stația de lângă vaporaș sunt și acoperite de copertine și țin umbră, tocmai bine pentru cineva care e ostenit. Acum câteva zile trecătorii se opreau din drum, mirați de ceea ce vedeau. Un om al străzii, care se vedea că este ”obosit”, (îl trăda și mirosul), se așezase , cât era de lung, pe o bancă aflată în apropierea stației de lângă Vaporaș și dormea cu sforăituri, rezemându-și capul de un rucsac.
Banca era ocupată în întregime, așa că, dacă vreun trecător ar fi vrut să se așeze, nu avea cum. Nici cei care așteptau autobuzele nu aveau încotro. Omul se pare că nu era deranjat de acest lucru, altfel nu și-ar fi permis de la bun început să adoarmă acolo. Nu-l deranjau nici căldura, nici zgomotul mașinilor, nimic. Cei care lucrează în zona Gării ne-au mărturisit că nu este pentru prima dată când îl văd pe individ zăcând pe această bancă. Probabil că este preferata lui. Și nu este un caz singular.
Alți oameni fără adăpost, chiar mai tineri decât cel pe care l-am văzut, confundă domeniul public cu propriul dormitor. ” Îl văd mereu pe bancă, acolo. Și nu este singurul. Dacă îi vedeți și pe alții, chiar mai tineri decât acesta”, ne a mărturisit o femeie care lucrează în zona Gării.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 






.jpg_t.jpg)









.jpeg_t.jpeg)
