REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.7° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
18.7° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Barajele din Dobrogea, verificate de specialiștii A.N.A.R.

Barajele din Dobrogea, verificate de specialiștii A.N.A.R.

A.F. 7 octombrie 2022 | 00:00 1186

În urma Hotărârii nr. 42 din 3 octombrie a.c., a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind dispunerea măsurilor necesare verificării tehnice a calității construcției și siguranței exploatării barajelor aflate pe teritoriul României, specialiștii din cadrul A.N. „Apele Române” vor efectua o acțiune complexă de verificare a acumulărilor din categoria de importanță C și D, indiferent de deținător.

La nivelul ANAR și ABA s-au constituit 115 echipe alcătuite din personal INA/IBA/ITA și Exploatare Lucrări Hidrotehnice. 230 de specialiști înzestrați cu logistica necesară vor verifica în teren atât barajele de categorie C și D administrate de autoritățile publice centrale sau locale, cât și pe cele administrate de agenți economici. Aceștia sunt angrenați cu precădere în verificarea stadiului reglementării privind siguranța în exploatare, modul de îndeplinire a măsurilor stabilite prin expertize și inspecții tehnice, existența actelor de reglementare și respectare a acestora, precum și starea tehnică a lucrărilor hidrotehnice.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente cu urmări nedorite la nivelul comunităților locale, vor fi verificate 2025 de baraje. Dintre acestea, 321 se află în administrarea A.N. „Apele Române”, iar celelalte 1704 de baraje se află în administrarea S.C. Hidroelectrica S.A., a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, a autorităților publice sau a altor deținători. Din totalul celor care vor fi verificate, 57 de baraje sunt amplasate pe teritoriul administrat de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral dintre care 37 administrate de ABADL, iar restul de terți.

Acțiunea se va finaliza până la data de 20 noiembrie 2022 cu un raport de sinteză ce va furniza o imagine actualizată a stării construcțiilor încadrate în categoriile de importanță C și D.

Raportul va cuprinde măsurile ce se impun pentru exploatarea în siguranță a lucrărilor hidrotehnice și va fi înaintat Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne.   

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Care bareje din Dobrogea ma? alea de jumatate de metru ?sau alea care la fac copii pe plaja ?
3
0
Si ala din poza tot din Dobrogea e?
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212