REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Băsescu îi aduce şef de cabinet lui Ungureanu de la Viena

Băsescu îi aduce şef de cabinet lui Ungureanu de la Viena

Replica API 28 februarie 2012 | 00:00 252

Şeful statului Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de rechemare a diplomatului Cornel Feruţă din postul de ambasador la Misiunea permanentă a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena. Feruţă urmează a fi investit în funcţia de şef de cabinet al premierului Mihai Răzvan Ungureanu, scrie Mediafax. Feruţă a mai fost şeful de cabinet al lui Ungureanu când acesta ocupa postul de ministru al Afacerilor Externe, în perioada 2005-2007, după ce anterior, în intervalul 1994-1997, a lucrat ca jurnalist pe politică externă. Din 2007, Feruţă este ambasadorul României la Organizaţiile Intenaţionale de la Vinea, organizaţie care reprezintă interesele ţării, printre altele la OSCE şi la Agenţia Internaţională pentru energie Atomică (AIEA). Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, şeful statului a mai semnat luni decretele privind acreditarea lui Romeo Stanciu ca ambasador al României Uzbekistan, a lui Marius Cosmin Boiangiu ca ambasador în Slovenia şi a lui Doru Romulus Costea ca ambasador în Mongolia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108