REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Lun., 19 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7617
12.2° Constanța Luni, 19 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7617
 

Bătălie acerbă! Cum împarte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparația Fregatelelor din Portul Constanța și Corvetelelor din Mangalia

Bătălie acerbă! Cum împarte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparația Fregatelelor din Portul Constanța și Corvetelelor din Mangalia

Cristina SOACAT 19 octombrie 2026 | 00:00 228

Ministerul Apărării Naționale a pus pe masă un acord-cadru de peste 101 milioane de lei pentru lucrări de modernizare a unor nave în data de 15 octombrie 2026. Intervenția vizează nave precum corvete, o navă purtătoare de rachete sau fregatele. Pe hârtie, operațiunea este una cât se poate de serioasă. În documentele de achiziție, însă, povestea vine cu toate ingredientele unei proceduri care pare construită special pentru cine are răbdare să treacă prin zeci de pagini de „loturi”, „contracte subsecvente”, „cantități maxime previzionate” și criterii în care, până la urmă, câștigă cine vine cu prețul cel mai mic.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaNavă MApN

În documentul publicat pe 15 octombrie 2026, Ministerul Apărării Naționale a publicat o procedură prin care sunt pregătite lucrări de modernizare pentru mai multe nave, împărțite în trei loturi. Procedura se desfășoară prin negociere cu publicarea prealabilă a unei proceduri concurențiale, iar contractele pot fi derulate pe o perioadă de patru ani, în funcție de necesarul stabilit pentru fiecare lot.

Pentru două dintre loturi au fost deja indicate firmele câștigătoare și valorile ofertelor, în timp ce pentru modernizarea sistemului energetic al fregatelor T22R procedura este încă în desfășurare. Iar dacă există o regulă care le leagă pe toate, aceasta este una simplă: după toate etapele, vizitele, documentele și licitația electronică, criteriul de atribuire rămâne prețul cel mai mic.

Trei etape ale procedurii, 101 milioane de lei și multă răbdare administrativă

Privite împreună, cele trei etape sau loturi ale contractului ajung la 101.074.897,96 de lei fără TVA. Documentul are, în fond, toate ingredientele unei povești despre bani publici și nave: milioane de lei în valoare maximă, contracte deja atribuite, un lot încă în procedură, firme câștigătoare, subcontractări de milioane și o perioadă de patru ani în care lucrările își pot urma liniștite traseul administrativ.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaAnunț licitație

Primul lot este și unul dintre cele mai consistente: peste 40,7 milioane de lei pentru revizia majoră și modernizarea sistemului energetic la navele de tip corvetă Proiect 1048 și 1048M. Acordul-cadru prevede minimum un serviciu și maximum patru, iar pentru contractele subsecvente este prevăzut câte un serviciu. Durata estimată este de 48 de luni, fără reînnoiri. Dacă cifra pare mare, există și explicația oficială: este valoarea maximă a acordului-cadru, nu suma unui singur contract. Totuși, suma de 40.769.613,84 de lei rămâne uriașă, indiferent cât de tehnică pare rubrica în care sunt trecuți.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaDescrierea procedurii

Lucrările pot fi executate la bordul navei sau la sediul prestatorului, iar documentul indică Portul Militar Mangalia drept loc de staționare permanentă. Pentru ofertanți există și posibilitatea de a vedea amplasamentul, dar numai după o solicitare scrisă. Iar dacă cineva se gândea că poate alege doar bucățile convenabile din lucrări, documentația are grijă să precizeze că oferta trebuie făcută pentru cantitatea maximă previzionată și pentru toate reperele și operațiunile prevăzute în caietul de sarcini.

După labirintul birocratic se va decide prețul

Deciderea prețului începe să semene cu o competiție în care regula principală este surprinzător de simplă. Criteriul de atribuire este exclusiv prețul cel mai scăzut. Ofertele sunt puse în ordine crescătoare după prețul total, iar prima este cea cu suma cea mai mică.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaCâștigător 

Pentru prima etapă a procedurii, LOT-0004, apare câștigătoare firma Emi Shielding, sub denumirea oficială Millennium Development SRL. În procedură apare un detaliu interesant: valoarea celei mai mici oferte admisibile este de 10.436.447,77 lei, iar valoarea celei mai mari oferte admisibile are exact aceeași valoare. Trei oferte au intrat în procedură, iar în statistica finală documentul ne lasă cu aceeași valoare la ambele capete ale intervalului.

Rachete, contracte și milioane împărțite pe hârtie

Al doilea lot, LOT-0005, se ocupă de revizia majoră și modernizarea sistemului energetic la nava purtătoare de rachete. Aici, valoarea maximă a acordului-cadru este de 14.663.892,12 de lei, iar cantitatea prevăzută este de minimum un serviciu și maximum trei. Durata este de 48 de luni, fără reînnoiri.

Din nou, oferta trebuie făcută pentru cantitatea maximă previzionată și pentru toate operațiunile din documentație. Regula este consecventă: sumele sunt mari, perioada este lungă, iar documentația este suficient de stufoasă încât până și expresia „maximum trei servicii” începe să sune ca o aventură administrativă.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaNavă purtătoare rachete

În documentația pentru acest lot, cea mai mică ofertă admisibilă a fost de 10.800.003 de lei, iar cea mai mare de 12.800.000 de lei. Din nou, criteriul este prețul cel mai mic, iar licitația electronică este prevăzută. În document apar tot firmele Emi Shielding, Millennium Development SRL, dar și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare Comoti.

Pentru oferta de 10.800.003 lei este indicată o subcontractare de 1.620.000,45 de lei, iar pentru oferta Comoti, de 11.450.000 de lei, subcontractarea ajunge la 6.297.500 de lei. Documentația arată o poveste de milioane de lei, procente de subcontractare, șase oferte, clasamente, contracte și o licitație electronică.

Trei firme, trei profiluri financiare și milioane în joc

În spatele numelor care apar în documentația procedurii se află trei entități cu dimensiuni și profiluri financiare diferite: Millennium Development SRL, Emi Shielding SRL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare – Comoti.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaDate financiare Millennium Development SRL

Millennium Development SRL, cu sediul în Constanța, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de aproximativ 11,5 milioane de lei, un profit net de 191.283 de lei și 26 de angajați. Cu un an înainte, compania raportase o cifră de afaceri de 8,87 milioane de lei și un profit net de 563.076 de lei.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaDate financiare Emi Shielding SRL

Emi Shielding SRL, cu sediul în Bragadiru, județul Ilfov, a raportat în 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 5,05 milioane de lei, un profit net de 505.342 de lei și 17 angajați. În 2024, cifra de afaceri fusese de 9,21 milioane de lei, iar profitul net ajunsese la aproape 2 milioane de lei. Activitatea principală a societății este în zona testărilor și analizelor tehnice.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaDate financiare Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare Comoti

La o scară financiară considerabil mai mare se află Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare Comoti. În 2025, instituția a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 124,7 milioane de lei, un profit net de 305.885 de lei și 388 de angajați. În 2024, cifra de afaceri fusese de circa 104 milioane de lei, cu 366 de angajați.

Fregatele și misterul deznodământului

Al treilea lot este cel mai mare ca valoare estimată. LOT-0006 vizează modernizarea sistemului energetic la fregatele T22R și are o valoare maximă a acordului-cadru de 45.641.392 de lei. Acordul prevede minimum un serviciu și maximum două, iar durata estimată este tot de 48 de luni. De data aceasta, locul de staționare permanentă indicat în document este Portul Militar Constanța. Proiectul este, la fel ca și celelalte, menționat ca fiind nefinanțat din fonduri europene.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaNavă MApN

Criteriul rămâne prețul cel mai mic, acordul-cadru este făcut fără reluarea procedurii concurențiale, iar licitația electronică este bifată. Diferența este că acest lot nu apare încă drept unul finalizat prin selectarea unui câștigător în rezultatele anunțului. Cu alte cuvinte, povestea de 45,6 milioane de lei încă nu și-a ales finalul.

Batalie acerba! Cum imparte MApN contractul de 100 de milioane de lei pentru reparatia Fregatelelor din Portul Constanta si Corvetelelor din MangaliaNavă MApN

Dacă există ceva cu adevărat spectaculos în această achiziție, nu este doar suma. Este felul în care aceasta este făcută să pară perfect obișnuită prin limbajul birocratic. 101 milioane de lei devin „valoarea maximă a acordului-cadru”. Totuși, după ce treci prin cele 21 de pagini ale anunțului, rămâi cu impresia că pentru modernizarea unor nave de zeci de milioane de lei cel mai important lucru este ca procedura să nu coste prea mult.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere