Belgia: Patru răniţi după un atac armat la Bruxelles
Belgia: Patru răniţi după un atac armat la Bruxelles
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPatru persoane au fost rănite, dintre care una grav, miercuri seară, într-un atac armat pe o arteră comercială importantă din Bruxelles, a anunţat poliţia din capitala Belgiei, notează AFP.
Foto: (c) Johanna Geron/REUTERS
Autorul sau autorii atacului părăsiseră locul incidentului când poliţiştii au intervenit după ce au primit un apel în jurul orelor 19.30 (18.30 GMT), a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Ilse Van de Keere.
"Deocamdată, nu există niciun element care ar putea sugera că este vorba despre un act terorist", a subliniat ea.
Pentru unul dintre cei patru răniţi, prognosticul este grav, potrivit aceleiaşi surse. Nu a fost precizată identitatea victimelor.
Focurile de armă au trase pe Avenue de la Toison d'Or, o arteră comercială în general foarte frecventată, în apropierea unui centru comercial care găzduieşte multe mărci importante. Galeria a fost evacuată, potrivit presei belgiene.
A fost instituit un perimetru de securitate, iar traficul a fost parţial întrerupt pe artera respectivă.
Foto: (c) Johanna Geron/REUTERS
Imagini de la televiziunea belgiană au arătat o mare desfăşurare de maşini de poliţie şi ambulanţe la începutul serii.
Belgia se află în prezent la nivelul 3 (din patru posibile) al ameninţării teroriste, considerată gravă.
Pe 16 octombrie, la Bruxelles, un tunisian radicalizat a ucis doi cetăţeni suedezi cu o armă automată în seara unui meci Belgia-Suedia. El a fost împuşcat de poliţie a doua zi.
Atacul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.1° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)