REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Berceanu: În ultimele 24 de ore am oprit intrarea în ţară a aproximativ 200 de tone de deşeuri

Berceanu: În ultimele 24 de ore am oprit intrarea în ţară a aproximativ 200 de tone de deşeuri

Replica API 15 iunie 2021 | 00:00 618

Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, afirmă că în ultimele 24 de ore autorităţile au oprit intrarea în ţară a aproximativ 200 de tone de deşeuri. Totodată, el prezintă un raport pe primele cinci luni ale acestui an al Gărzii de Mediu Constanţa, conform căruia au fost date 90 de amenzi, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, de peste trei ori mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Berceanu adaugă că aceste cifre arată "ce înseamnă combaterea criminalităţii de mediu, atunci când comisarii sunt dedicaţi şi nu direcţionaţi", anunță news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Octavian Berceanu

"Azi vă arăt câteva cifre despre ce înseamnă combaterea criminalităţii de mediu, atunci când comisarii sunt dedicaţi şi nu direcţionaţi. E vorba de comisariatul Constanţa al Gărzii de Mediu, unde săptămâna trecută colegii au rupt norma", afirmă Octavian Berceanu, într-o postare pe Facebook, scrie stiripesurse.ro.

El arată că în acest an au fost făcute 17 sesizări penale, faţă de niciuna în 2020.

Conform unui raport pe primele cinci luni din 2021 al Gărzii de Mediu Constanţa, s-au dat 90 de amenzi, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, comparativ cu 17 amenzi, de aproape 400.000 de lei aplicate anul trecut în aceeaşi perioadă.

Totodată, au fost returnate 105 containere cu deşeuri şi 7 autotrenuri, fiind vorba despre o cantitate de circa 2.200 de tone de deşeuri. În perioada similară din 2020, au fost returnate 31 de containere.

"Tot în context, în ultimele 24 de ore Garda de Mediu, împreună cu Vama, Jandarmeria şi Poliţia de frontieră, au oprit intrarea în ţară a aproximativ 200 de tone de deşeuri", adaugă Berceanu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce inseamna 200 tone fata de zecile de mii de tone de deseuri care au intrat in tara ?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108