Bihor: Aproape sigur un nou mandat de primar pentru Florin Birta (PNL) la Oradea
Bihor: Aproape sigur un nou mandat de primar pentru Florin Birta (PNL) la Oradea
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestŞeful Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor, Gabriel Borbandi, a declarat că mai sunt de preluat datele din trei secţii de votare orădene, din cele 145, după care va putea oferi o situaţie statistică certă.
"Acum mai avem de introdus datele de la trei secţii şi terminăm de înregistrat datele din toate secţiile municipiului şi apoi ne ocupăm de centralizare şi atribuirea de mandate. Deci mai durează puţin pentru a oferi o situaţie oficială. După aceea, în cursul zilei, voi merge la Sala Sporturilor să preiau datele din judeţ. Colegii mei au început deja de la ora şase preluarea situaţiilor din judeţ", a declarat Borbandi.
Din numărătoarea paralelă a partidelor, dar şi din primele rezultate parţiale postate de Biroul Electoral Central, pe câteva secţii de votare din Oradea, reiese că actualul primar Florin Birta (PNL) va ieşi câştigător pentru un al doilea mandat, succesor al fostului primar, de trei mandate, Ilie Bolojan.
Consiliul Local Oradea va fi alcătuit din 27 de consilieri, raportat la populaţia municipiului. În mandatul curent, CL Oradea este alcătuit din 20 de consilieri PNL, 4 UDMR şi 3 PSD.
În Bihor au fost aşteptaţi să voteze 498.899 cetăţeni cu drept de vot, din care 186.513 în Oradea.
Potrivit datelor oficiale ale Biroului Electoral Central, judeţul s-a plasat pe locul 10 în ţară la prezenţa la vot: cu 55,84% la alegerile locale şi cu 56,63% la alegerile europarlamentare
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)

.jpeg_t.jpeg)