REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
20.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Bilanţ al DGPL Constanţa: Peste 1.500 de amenzi într-o săptămână

Bilanţ al DGPL Constanţa: Peste 1.500 de amenzi într-o săptămână

Replica API 26 februarie 2019 | 02:20 566

Pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii locali din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală Constanța (DGPL) au acționat pe toată raza de competență pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul constănțenilor.

Asftel, în perioada 18 - 24 februarie 2019, aceștia au constatat două infracțiuni și au aplicat 1.537 de amenzi în valoare totală de 392.399 lei.

Numărul de sancţiuni a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai precis, în perioada 18 - 24 februarie 2018, au fost aplicate 1.193 de amenzi contravenţionale.

De remarcat că la capitolele "încălcarea normelor de convieţuire socială", "opriri neregulamentare", "menţinerea curăţeniei", "comerţ ilicit" a crescut numărul sancţiunilor aplicate de poliţiştii locali, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. În schimb, numărul abaterilor de la prevederile legale privind călătoria pe mijloacele de transport în comun a scăzut semnificativ, cu mai mult de 50%, comparativ cu anul trecut. De la 816 de persoane care încalcă prevederile în 2018, am ajuns la 386 în 2019.

148 de amenzi pentru cerşetorie, vagabondaj, consum de alcool, nesupravegherea minorilor

DGPL Constanţa, redă cu titlu de exemplu, contravențiile săvârșite în mod frecvent și care sunt prevăzute de actele normative menționate mai jos, menţinând comparaţia cu anul trecut:

Legea numărul 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice: 148 (30 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 18 februarie 2018 - 24 februarie 2018) procese verbale au fost întocmite pentru cerşetorie, vagabondaj, nesupravegherea minorilor de către părinți, consum de alcool în alte locuri decât cele permise, încălcarea unor reguli de conviețuire socială și bună vecinătate, etc.

445 de amenzi pentru opriri şi staţionări neregulamentare

OUG numărul 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 445 (152 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 18.02.2018-24.02.2018) abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din municipiul Constanța și au fost aplicate 896 puncte de penalizare.

161 de sancţiuni pentru nemenţinerea curăţeniei

H.C.L numărul 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 161 (84 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 18 februarie 2018 - 24 februarie 2018) fapte antisociale legate de nemenținerea curățeniei, răscolirea gunoiului din containere, depozitarea unor obiecte pe domeniul public, terenuri neigienizate, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul “rezervării” unui loc de parcare, etc.

40 de sancţiuni pentru comerţ ilicit

Legea numărul 12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite: au fost încheiate 40 (5 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 18.02.2018-24.02.2018) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru acte de comerț ilicit și s-au dispus măsuri complementare de confiscare a bunurilor comercializate fără autorizație/acte de proveniență.

386 de sancţiuni pentru călătorie fără bilet RATC valabil

Legea numărul 92/2007 a serviciilor de transport public local: 386 (816 abateri de la normele legale înregistrate în perioada 18.02.2018-24.02.2018) amenzi contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun.

S-a redus numărul călătorilor care încalcă normele legale

"De remarcat faptul că numărul celor care încalcă prevederile legale în vigoare s-a redus la mai puțin de 50% față de cel inițial, motiv pentru care celor care s-au conformat dorim să le mulțumim, iar celor care încă nu au înțeles obligațiile legale ce le revin în momentul când folosesc mijloacele de transport public în comun ale RATC să le aducem la cunoștință că polițiștii locali vor acționa, zilnic, pentru prevenirea și combaterea unor fapte antisociale care țin de ordine și liniște publică.

În speranța că recomandările noastre își vor atinge obiectivul și anume acela de creștere a gradului de conformare în rândul constănțenilor, aducem în atenția opiniei publice că interesul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în materie de ordine și siguranță publică este acela de a menține în mod prioritar un climat public civilizat în municipiul Constanța.

Reamintim numerele de telefon la care cetățenii pot apela cu încredere pentru semnalarea faptelor antisociale care intră în competența Direcției Generale Poliția Locală Constanța -0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp).

Numai împreună putem asigura un climat public civilizat și în siguranță în municipiul Constanța!", se arată într-un comunicat de presă.

Infracţiune flagrantă depistată de poliţiştii locali

Vineri, 22 februarie 2019, ora 8.20, cu ocazia desfășurării activităților specifice, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat în desfășurare, în zona Abator, o infracțiune flagrantă prin care o persoană de sex masculin, în vârstă de 50 de ani, din Constanța, deținea, manipula și alimenta în vederea comercializării o cantitate de 2.000 pachete, respectiv 40.000 țigarete netimbrate, susceptibile de a fi produse de contrabandă.

La fața locului a fost solicitată prezența unui echipaj de poliție judiciară din cadrul Gărzii de Coastă Constanța pentru efectuarea cercetărilor, în conformitate cu prevederile art.270, alin.3 din Legea 86/2006.

Cercetat pentru conducere cu permis suspendat

Marţi, 19 februarie 2019, în timpul derulării unei acțiuni specifice privind siguranța și fluidizarea traficului rutier din municipiul Constanța, politiștii locali au depistat oprit neregulamentar pe strada Dezrobirii un autoturism al cărui conducător auto avea permisul suspendat.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a recunoscut că s-a urcat la volan, conducând vehiculul pe drumurile publice din zona Inel 2, tronsonul cuprins între străzile I.L Caragiale, Dezrobirii și bulevardul I.C Brătianu, deși avea suspendat acest drept.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, unde s-au întocmit actele premergătoare în vederea sesizării și predării instituției abilitate pentru demararea cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “Conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”.

C.M.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
javrele astea nu fac decat sa creasca venitul lui fecalau,sau macar incearca amenzile date catre boschetari si tigani le vor vedea in lumea de apoi,singurii buni de plata sunt cei cu parcarea neinspirata
0
0
bine ca ati venit in zona abator, acum au aparut altii cu tigari de contrabanda
1
0
Recent, am parcat aiurea in Horezu, pentru ca nu am vazut indicatorul de interdictie a parcarii. Un politist mi-a aratat indicatorul, ferm, dar politicos, si am mutat masina dupa ce mi-am cerut scuze ca nu am fost mai atent. Cum se poarta ai nostri cu turistii si cu noi? Vai mama lor politie.
0
0
Veniti pe str.Renasterii sa vedeti cum parcheaza ilegal soferii si mai fac si mizerie, gaze si zgomot.
1
1
Nu e bani la buget si au norma sa creasca PIBul!
1
2
Bineinteles f.multe intocmite prost
3
8
S,a redus din parti. Nu-si fac ei treaba. Sa se plimbe seara prin Anadalchioi si va creste nr de amenzi: muzica, mizerie, puradei ce conduc moped, atv, rascolit gunoaie, aruncat zoaie pe strada, gatit pe strada....
7
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212