REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
12.2° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Biserica Catolică din Portugalia va compensa victimele abuzurilor sexuale

Biserica Catolică din Portugalia va compensa victimele abuzurilor sexuale

A.F. 13 aprilie 2024 | 00:00 126

Biserica Catolică din Portugalia va compensa financiar victimele abuzurilor sexuale comise în sânul Bisericii, urmând ca sumele de plată să fie stabilite de la caz la caz, a anunţat joi instituţia, potrivit Reuters.

Biserica Catolica din Portugalia va compensa victimele abuzurilor sexuale

Membrii Conferinţei episcopilor din Portugalia (CEP) s-au reunit începând de luni la Sanctuarul din Fatima, situat în centrul Portugaliei, pentru a discuta, printre alte subiecte, compensaţii pentru victimele abuzurilor.

Potrivit unui raport publicat în februarie 2023 de o comisie portugheză finanţată de Biserică, cel puţin 4.815 minori au fost abuzaţi sexual de clerici - majoritatea preoţi - pe parcursul a şapte decenii.

Autorii raportului au spus că descoperirile făcute de ei sunt ''vârful aisbergului'', iar conducătorul comisiei, Pedro Strecht, a adăugat că peste 100 de preoţi suspectaţi de abuz sexual au rămas activi în rândul Bisericii.

Luna următoare, Biserica a anunţat câţiva paşi pentru a aborda problema abuzurilor sexuale asupra copiilor, dar a fost criticată sever pentru că nu a adoptat măsuri mai dure.

Liderul CEP, episcopul Jose Ornelas, a spus că adunarea organizaţiei a aprobat în unanimitate acordarea compensaţiei, iar cererile vor fi completate în intervalul iunie-decembrie anul acesta. Un număr de 21 de persoane au solicitat deja compensaţia.

Un comitet va stabili cuantumul care va fi acordat fiecărei victime, iar un fond CRP nou creat va fi folosit pentru a face plăţile, a spus Ornelas.

Criteriile în funcţie de care va fi decisă suma sunt încă în lucru, a spus Ornelas, care a explicat că nu a fost stabilită încă o sumă maximă şi că va fi luată în considerare gravitatea cazurilor.

Scandalurile de abuzuri sexuale au zguduit Biserica Catolică şi în alte ţări, inclusiv în Statele Unite, Irlanda şi Franţa.

În ţara vecină Spania, Biserica a spus în noiembrie că va compensa victimele abuzurilor sexuale chiar şi în cazurile rămase nefinalizate din cauza decesului preotului care a comis fapta, o modificare faţă de poziţia anterioară asupra acestei chestiuni.

Ornelas a spus că vor fi acordate compensaţii şi victimelor portugheze care acuză preoţi în prezent decedaţi, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272