REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Blaga: Orice demers USL împotriva ANI şi DNA va fi aspru decontat. Facem apel la responsabilitate

Blaga: Orice demers USL împotriva ANI şi DNA va fi aspru decontat. Facem apel la responsabilitate

Replica API 27 august 2013 | 00:00 238

PDL face un apel către premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului Crin Antonescu "la responsabilitate" pentru a nu se coaliza şi a lua măsuri împotriva DNA şi ANI, a declarat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga. El a arătat, după şedinţa BPN al PDL, că nu este vina DNA şi a ANI pentru faptul că 10 dintre miniştrii Cabinetului Ponta au fost nevoiţi să părăsească guvernul.

"PDL constată că zilele acestea domnul Crin Antonescu şi PNL pregătesc o nouă răscoală împotriva instituţiilor statului pe motiv că se simte persecutat de către unele dintre acestea. Am remarcat ieri la liderul PNL un nou derapaj de la democraţie. Preşedintele PNL crede că instituţii precum DNA şi ANI sunt partizane şi acţionează împotriva PNL şi cere primului ministru coalizarea pentru luarea unor măsuri împotriva acestora", a spus Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că orice fel de demers comun al USL împotriva ANI şi DNA va fi "aspru decontat de România". "De aceea, facem un apel la responsabilitate din partea premierului şi a preşedintelui Senatului Crin Antonescu", a adăugat Blaga. El a arătat că, în caz contrar, PDL "se va opune cu toate forţele în Parlament", menţionând că democrat-liberalii consideră că nu trebuie modificate nici legea de funcţionare a ANI şi nici cea privind funcţionarea DNA.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a precizat, duminică, că nu este întâmplător faptul că ANI nu are, de un an, altă activitate decât PNL, el arătând că se va discuta, la Constanţa, cu PSD, despre asumarea unei responsabilităţi comune în ce priveşte funcţionarea partizană a unor instituţii.

sursa: Mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108