REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Blestemaţi să locuiască în Henri Coandă, în mijlocul gălăgiei, bătăilor şi prostituţiei

Blestemaţi să locuiască în Henri Coandă, în mijlocul gălăgiei, bătăilor şi prostituţiei

Replica API 30 iunie 2015 | 23:11 499

Rămasă fără casa în care a stat peste 20 de ani, o familie nu se poate integra în cartierul social

Rămasă fără casa în care a stat peste 20 de ani, o familie nu se poate integra în cartierul social

Marioara Grigoriu

Viaţa unui om poate fi, de multe ori, un roman. Suişuri, coborâşuri, zâmbete şi lacrimi. Însă, sunt şi cazuri în care se poate spune că ghinionul sau neşansa au fost mereu prezente. Astfel consideră familia Grigoriu, care a locuit circa 24 de ani într-o locuinţă a RAEDPP, cu chirie, a investit şi când a vrut s-o cumpere s-a trezit că altcineva depusese deja actele. Legal, oamenii nu au locuinţă, motiv pentru care le-a fost repertizat un apartament în cartierul Social Henri Coandă. Însă, acolo a început calvarul, familia Grigoriu susţinând că a ajuns la capătul puterilor din cauza situaţiei generată de indivizii de etnie romă.

În urmă cu aproape 4 ani de zile, pe 18 octombrie 2011, reporterii cotidianului „Replica” de Constanţa îi găseau pe membrii familiei Grigoriu locuind pe stradă, într-o coşmelie improvizată din celofan şi cartoane. Aceasta era amplasată pe strada Ion Lahovari nr. 130, chiar în faţa imobilului din care fuseseră evacuaţi. Patru suflete îşi duceau traiul acolo, fiind vorba despre soţii Marioara şi Adrian Grigoriu, fiica acestora, Elena, şi mama Marioarei, respectiv Elena Bică, acum în vârstă de 88 de ani. Condiţiile în care se „scăldau” sunt lesne de înţeles: fără căldură, apă sau curent electric. În plus, la prima adiere de vânt, coşmelia trebuia refăcută. Din aceste motive, Elena, care avea atunci 13 ani, a fost nevoită să renunţe la şcoală. „Am vorbit cu dirigintele şi i-am explicat situaţia, nu avem cum să ne spălăm, nu avem haine curate, copilul nu are cum să-şi facă temele, cum să înveţe, nu avem absolut nici o condiţie. Asta e, nu avem ce face. Eu îmi fac baie la serviciu, în port, îmi mai iau şi familia, dar nu pot tot timpul”, a declarat, pentru „Replica”, la acea dată, Adrian Grigoriu, tatăl fetiţei. Anii au trecut, cortul improvizat a dispărut, familia aflându-se acum în cartierul social Henri Coandă. Însă, de când au ajuns aici, aceştia susţin că pentru ei lucrurile s-au înrăutăţit. Gălăgie, ţipete, bătăi, ameninţări – toate fiind ingredientele cocktailului care tapetează atmosfera din acea zonă. „Dacă ştiam ce va fi de când s-a făcut repartiţia, nu acceptam. Dar am zis că poate va fi bine. Decât să stăm în stradă... Nu ne-am gândit niciodată că va fi atât de greu şi că vom intra într-o mocirlă şi mai mare. Vă spun, nu mai este de trăit. Chiar stau şi mă gândesc cum am putut să trăim până acum, este foarte greu. Aici, la Henri Coandă, am făcut la sesizări de nu mai ştiu nici eu. Ce se întâmplă acolo, depăşeşte orice imaginaţie. Ştiţi cum sunt locuinţele şi cum sunt pereţii, se aude orice. Nu asta e cea mai mare problemă, dar cu ceilalţi locuitori de pe palierul unde stăm noi, e jale. Se face mâncare pe palier, prăjeli. Se curăţă peştele pe cârpe, pe jos, pe palier. Se fumează acolo, se consumă băuturi alcoolice, acolo se primesc musafiri, acolo se mănâncă, acolo se lasă copiii cu premergătoarele. E jale. Dacă vrei să ieşi din casă, nu poţi să treci de ei. Dacă vrea să se odihnească soţul că este venit din tură de noapte, nu poate...”, a declarat, pentru „Replica”, Marioara Grigoriu. Aceasta a menţionat că sunt şi familii în regulă, dar mult prea puţine şi care au fost repartizate printre cele de etnie romă, poate pentru a le civiliza. „Cei de etnie romă se cunosc între ei, se susţin, au alt comportament, limbă. Noi nu înţelegem nimic, decât atunci când ne înjură. Păi cum să-i civilizăm noi pe ei când nu le putem spune nimic? Vă spun, de trei ani şi jumătate îmi este jenă să intru în bloc. Dimineaţa e covor de coji de seminţe şi chiştoace, pahare de unică folosinţă, doze de bere, sticle. Pleacă soţul la muncă şi eu mă apuc şi mătur după ei, după toţi puturoşii. De ce? Pentru că nu le este frică de nimeni. Le-am spus doar atât: vreau linişte şi curăţenie. Dar se poate? Nu există”, a mai spus aceasta. Pentru a întări cele spuse, Marioara a venit cu mai multe fotografii, făcute pe ascuns, unde se poate observa ce se întâmplă pe palier şi în faţa blocului. Pe lângă aceste lucruri, femeia a menţionat că se întâmplă şi altele, mult mai grave, dar îi este frică şi jenă să vorbească, menţionând doar că fata ei nu iese neînsoţită din casă. Potrivit acesteia, în bloc locuiesc şi prostituate, se mai consumă şi câte o etnobotanică, se mai lasă şi cu bătăi, urlete şi alergături. „Acesta este un cartier pentru oamenii puturoşi, care au foarte mult timp liber. Dorm până la amiază, se trezesc şi apoi stau în faţa blocului la ţigară, seminţe şi bere. Şi o duc mai bine decât noi, românii, care mergem la muncă şi nu ne putem odihni din cauza lor”, a completat femeia.

A vândut casa de la ţară pentru a lucra la oraş, dar a ajuns în stradă!

Nemaiştiind ce să facă, familia Grigoriu s-a hotărât să lupte, din nou, pentru locuinţa de pe strada Ion Lahovari, acolo unde a încercat să se mute săptămâna trecută, dar proprietarul actual nu i-a dat voie. Astfel, membrii familiei au depus plângeri la Parchet, ei fiind convinşi că la mijloc este un lucru necurat. Totul a început în urmă cu mai bine de 20 de ani, când Marioara venea în Constanţa, unde îşi găsise loc de muncă: măcelar la Abator. Mama ei vânduse casa de la ţară, primind în urbea de la malul mării de la ICRAL (actualul RAEDPP – n.r.), pe strada Ion Lahovari, nr. 130, la parter. Însă, tânără şi fără experienţă de viaţă, femeia a şi fost înşelată de fosta chiriaşă, care i-a cerut o sumă de bani, după cum susţine Marioara. Ulterior s-a căsătorit şi, când să facă schiţa locuinţei pentru a o cumpăra, s-a trezit că, de fapt, există proprietari. „Am locuit pe Ion Lahovari 130, repartiţie de la Abatorul Constanţa. Încă de la început am fost păgubiţi. Stavian Sofica, care a stat acolo, ne-a cerut suma de 20 de milioane pentru că a tras ea ţeavă de la vecinul pentru apă şi că aşa trebuie. Eu, în naivitatea mea, am semnat acel act de mână şi i-am dat banii, banii de pe casa de la ţară. Acum e prea târziu, banii nu mai am cum să-i recâştig. Ideea este alta. Noi voiam să cumpărăm casa aceasta, aşa cum se făcea atunci. M-am căsătorit, am investit în ea şi când să facem schiţa, hop au apărut alţi proprietari, care deja depuseseră actele. Şi dacă nu s-au tot schimbat proprietarii de atunci... Mutalâp Sebat a fost un fel de coordonator. La etaj, deasupra noastră a sta fratele lui şi tot aşa. Noi suntem siguri că locuinţa a fost luată cu şmecherii. Păi noi stăteam acolo în regulă, actele erau la zi şi voiam să cumpărăm şi brusc apar proprietari? Nu am cunoscut niciodată proprietarii pentru că ni s-a spus că nu trebuie să-i cunoaştem. Stoica Adrian ne-a dat afară când ne judecam. Veneau peste noi în casă fel de fel de oameni, care spuneau că-s proprietari: Omer, Curtasan Erdigean, mereu erau alţii”, a declarat Marioara Grigoriu. În momentul de faţă, există o sentinţă definitivă şi irevocabilă, dată de Tribunalul Constanţa, potrivit căreia familia Grigoriu nu are nici un drept să locuiască în clădirea de pe strada Ion Lahovari. Acest lucru este cunoscut, însă membrii familiei încearcă să facă dreptate, să afle prin ce metode s-a ajuns la aşa ceva. Între timp, aceştia se gândesc ce ar trebui să facă pentru a avea parte de un trai liniştit şi pentru a se pune capăt situaţiei critice din cadrul cartierului Social Henri Coandă. „Rugăm pe cei care se ocupă, pe doamna Moţăţăianu (Mădălina Moţăţăianu, director RAEDPP – n.r.), să analizeze sesizările depuse de noi pentru că nu ştim ce să mai facem. Nu vrem decât să trăim în linişte şi curăţenie”, a conchis Marioara Grigoriu.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108