REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Boagiu: Săptămâna viitoare se va lansa licitaţia pentru tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia

Boagiu: Săptămâna viitoare se va lansa licitaţia pentru tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia

Replica API 27 mai 2011 | 00:00 160

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat vineri că licitaţia pentru tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia se va lansa săptămâna viitoare şi estimează că în august vor fi semnate contractele, câştigătorii având trei luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie."Săptămâna viitoare se va lansa licitaţia pentru tronsonul Cernavodă-Medgidia de pe autostrada Bucureşti-Constanţa şi estimăm că vom semna contractul în luna august, iar câştigătorii vor avea la dispoziţie trei luni de proiectare şi 12 luni pentru execuţie. La anul, probabil, vom circula pe autostradă până la Constanţa", a spus Boagiu.Ministrul a precizat că, de la sfârşitul lunii iulie, când tronsonul de 14 km Basarabi (Murfatlar) - Constanţa va fi gata, se va circula pe o cale în dublu sens de circulaţie.Anca Boagiu a adăugat că toţi constructorii care câştigă licitaţii trebuie să prezinte şase termene de execuţie intermediare, pentru fiecare termen depăşit urmând să plătească penalizări de 500.000 de euro plus 0,1% din valoarea contractului, pe zi de întârziere."Pe tronsonul Medgidia - Constanţa, în lungime de 30 de kilometri, se va putea circula în vara anului 2012. Acest tronson de autostradă este cel care se termină la centura Constanţa. Contractul pentru lucrările la tronsonul Medgidia-Constanţa lotul 7, efectuate de Asocierea Astaldi - Max Boegl este în valoare de circa 165 milioane euro, iar lucrările sunt în proporţie de 70% efectuate", a precizat directorul adjunct şef de şantier al Asocierii, Adrian Adler.Pe tronsonul Medgidia - Constanţa, în zona Valul lui Traian, s-a descoperit un sit arheologic care datează din sec IX-X-XI, o necropolă cu peste 300 de morminte. "Până în 5 iunie va fi cercetată această necropolă şi se va putea intra pentru începerea lucrărilor. Am fost sceptică când am auzit de descărcările arheologice, dar acum, venind la faţa locului şi văzând un număr mare de arheologi, mi-am dat seama că sunt probleme. Descărcarea sitului arheologic se va face până pe 5 iunie şi dacă este nevoie vom ajuta şi vom dubla forţa de muncă, să respectăm termenele lucrării", a declarat Anca Boagiu. Contrar estimărilor ministrului, şeful de secţie de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Traian Cliante, a spus că cercetările ar putea fi întârziate, iar lucrările la autostradă ar putea începe după termenul de 5 iunie.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a notificat, pe 11 aprilie, firma Colas cu privire la rezilierea contractului pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Cernavodă-Constanţa, tronsonul Cernavodă-Medgidia, şi a anunţat că întreprinde demersuri pentru o nouă licitaţie de atribuire.Potrivit CNADNR, măsura a fost luată de către Companie ca urmare a refuzurilor repetate ale Colas de a continua execuţia lucrărilor invocând diverse motive pentru a justifica întârzierile şi având în vedere lipsa unei planificări şi mobilizări corespunzătoare, precum şi lipsa aprovizionării cu materiale.Antreprenorul nu a finalizat proiectarea pe o lungime de aproximativ 14 km din cei 20,3 km şi nu a obţinut avizele şi acordurile necesare, inclusiv Autorizaţia de Construire, însă solicită costuri suplimentare importante şi prelungirea termenului de execuţie cu 24 de luni, se arăta într-un comunicat al CNADNR.Totodată, preciza Compania de Drumuri, pe sectorul de 5,5 km aflat în execuţie, lucrările au fost începute cu întârziere în vara anului 2010, iar începând cu luna octombrie 2010 execuţia lucrărilor la podeţe şi structuri a fost oprită de Inspectoratul de Stat în Construcţii, ca urmare a nerespectării de către Antreprenor, în calitatea sa de Proiectant, a prevederilor Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii.Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat la începutul lunii martie, în cadrul unui forum, că francezii de la Colas au cerut în plus opt milioane de euro pentru lucrările la tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia, dar le-a transmis că, dacă refuză să lucreze, "nu au decât să plece acasă".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108