Bolivia: Manifestaţii pentru a mesteca şi apăra coca, plantă sacră
Bolivia: Manifestaţii pentru a mesteca şi apăra coca, plantă sacră
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMii de bolivieni s-au adunat în mai multe oraşe pentru a mesteca frunza de coca, planta indigenă sacră care a devenit materia primă pentru cocaină, al cărei drept ancestral la cultivare îl apără, argumentând că în stare naturală nu este un narcotic, scrie AFP.
Principala manifestaţie a avut loc în capitala La Paz, în prezenţa preşedintelui Luis Arce care, înconjurat de cultivatori de coca, a mestecat câteva frunze de coca.
"Este o prioritate naţională. Am lansat o campanie pentru a declasifica frunza de coca drept narcotic", a declarat Luis Arce.
În această Zi Acullico (acţiunea de a mesteca coca în limba quechua), şeful statului a promis promovarea utilizărilor medicinale ale plantei în medicină şi în fabricarea lichiorurilor, prăjiturilor, gumei de mestecat, săpunurilor şi altor produse.
Se crede că sucul de la mestecatul frunzei atenuează foamea şi elimină oboseala.
"În fiecare colţ al Boliviei, chiar şi în clasele de mijloc mestecăm coca în fiecare zi", a declarat pentru AFP Mery Villalba, unul dintre liderii cultivatorilor de coca.
Din 1961, frunza de coca a fost clasificată drept substanţă interzisă deoarece constituie materia primă pentru producerea cocainei.
În 2013, Bolivia, ţară în care majoritatea populaţiei provine din popoare indigene, a obţinut ca mestecatul frunzelor de coca în scopuri ancestrale şi medicinale să fie autorizat pe teritoriul său. Prin urmare, Acullico nu mai este sancţionat în Bolivia conform dreptului internaţional.
Legea privind frunzele de coca autorizează cultivarea a 20.000 de hectare pentru consum intern. Cu toate acestea, în ultimul său raport, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Controlul Drogurilor şi Criminalităţii (ONUDC) a estimat suprafaţa cultivată la aproape 30.000 de hectare, insistând că o parte din producţie alimentează traficul de droguri.
După Peru şi în special Columbia, Bolivia este considerată al treilea producător de cocaină din lume, potrivit ONU, citează Agerpres.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-0.1° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)