REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Câinii și autoturismele nu mai au ce căuta pe plajele litoralului românesc

Câinii și autoturismele nu mai au ce căuta pe plajele litoralului românesc

Replica API 24 martie 2016 | 15:36 571

Foto: hotnews.ro

Locuitorii orașului de la malul mării, dar și turiștii care vor veni pe litoralul românesc nu mai au voie pe plajă cu animale și de asemenea, nu au voie să intre cu autoturismele pe plajă. Astfel, teribiliștii care mergeau la plaja Modern pentru a face drifturi pe nisip vor trebui să stea cuminți. Persoanele care nu vor respecta acest lucru vor fi amendate, iar amenzile sunt usturătoare.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral trage un semnal de alarmă turiştilor care se vor bucura de litoralul românesc şi le reaminteşte că este interzis accesul persoanelor insoţite de animale pe plajele Mării Negre, precum şi circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plaje. A.B.A.D.L. încearcă conştientizarea constănţenilor şi turiştilor în urma numeroaselor situaţii de tipul celor prezentate mai sus având în vedere amploarea fenomenului şi gestionarea dificilă a acestuia. Potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de Intreţinere a plajelor. De asemenea, este interzis, conform OUG nr 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, accesul persoanelor însoţite de animale, cu excepţia câinilor din dotarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a câinilor utilitari care însoţesc personele cu dizabilităţi. Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 20.000 de lei. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral aminteşte că pot fi sancţionaţi şi cei care depozitează materiale şi deşeuri de orice fel pe faleze, plaje, maluri şi in zonele de protecţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
nu sunt de acord. e discriminare impotriva posesorilor de caini.unde mai pui, impotriva persoanelor cu dizabilitati dependenti de cainele lor
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108