REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.3° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Canada: Doi militari găsiţi morţi după prăbuşirea unui elicopter

Canada: Doi militari găsiţi morţi după prăbuşirea unui elicopter

A.F. 23 iunie 2023 | 00:00 334

Doi militari canadieni au fost găsiţi morţi după prăbuşirea, la începutul acestei săptămâni, a unui elicopter al armatei în apropiere de capitala Ottawa, care a făcut, de asemenea, doi răniţi, a indicat miercuri ministrul canadian al apărării, notează AFP.

 Canada: Doi militari gasiti morti dupa prabusirea unui elicopter

"Din păcate, pot confirma că cei doi membri dispăruţi ai Forţelor armate canadiene au fost găsiţi morţi de echipele de căutare", a declarat Anita Anand într-o conferinţă de presă.

Aparatul CH-147F Chinook care transporta patru membri ai Escadrilei 450 de elicoptere tactice s-a prăbuşit marţi devreme în râul Ottawa, lângă garnizoana Petawawa (Ontario), în cursul unui zbor de antrenament.

Ceilalţi doi membri ai echipajului au fost găsiţi rapid şi internaţi în spital. Între timp, au părăsit spitalul după ce au primit îngrijiri pentru răni minore.

Puţine detalii au fost comunicate cu privire la circumstanţele accidentului, iar identităţile membrilor echipajului decedaţi nu au fost dezvăluite deocamdată.

"A fost un antrenament de noapte normal şi regulat", a spus generalul de divizie Sylvain Ménard.

Aproximativ 50 de membri ai Forţelor armate canadiene, cu ajutorul unor echipe ale poliţiei şi pompierilor, au efectuat căutări pe malurile şi în râul Ottawa.

Potrivit Royal Canadian Air Force, CH-147F Chinook este un elicopter multifuncţional folosit pentru a transporta echipamente şi personal pentru operaţiuni în ţară şi în străinătate.

Acest model a fost folosit în timpul inundaţiilor şi incendiilor din Canada, precum şi în Mali pentru a sprijini o misiune de securitate a ONU.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468