Casierele unui amanet din Mangalia, urmărite penal pentru delapidare
Casierele unui amanet din Mangalia, urmărite penal pentru delapidare
Întocmeau contracte false şi-şi băgau banii în buzunar
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎntocmeau contracte false şi-şi băgau banii în buzunar

Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au documentat activitatea infracţională a două localnice în vârstă de 33 şi 37 de ani, începând şi urmărirea penală faţă de acestea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acestea, în calitate de casieri ai unei case de amanet din Mangalia au întocmit în fals mai multe contracte de amanet pe numele unor persoane apropiate, ori ale unor persoane ale căror date de identificare se aflau în baza de date a societăţii, însuşindu-şi fără drept contravaloarea acestora. De asemenea, în cazul altor contracte de amanet, şi-au însuşit fără drept bunurile amanetate existente în seiful societăţii. Prin aceste fapte, societatea a fost prejudiciată cu suma de 45.785 lei. Până în momentul de faţă, prejudiciul nu a fost recuperat. Faţă de cele două învinuite s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de însuşire a sesizării instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)

.jpeg_t.jpeg)