Cât costă pe hârtie o companie de interes naţional: doar acareturile Oil Terminal valorează 100.000.000 de euro

Afaceri în scădere, presiuni pentru privatizare

Dacă statul ar decide să vândă azi Oil Terminal, doar imobilizările corporale ale companiei de stat constănţene ar valora circa 100.000.000 de euro, potrivit reevaluărilor valabile la data de 31.12.2012. Pe lângă acareturile din curtea societăţii (terenuri, construcţii, instalaţii etc), adăugăm depozite, garanţii şi alte titluri financiare de încă aproximativ 1 milion de euro, creanţe de peste 3 milioane de euro, fără a mai pune la socoteală contractele în derulare (a căror valoare variază încontinuu, însumând doar pentru anul 2012 peste 25 milioane euro), profiturile obţinute an de an, investiţiile în curs, portofoliul de clienţi, perspectivele pieţei etc. Totuşi, nu putem omite faptul că afacerile Oil Terminal au scăzut vertiginos în ultimii ani, încheiind anul 2012 cu o cifră de afaceri cu 15% mai mică decât cea din 2010. În plus, compania de stat constănţeană are datorii de circa 8 milioane de euro şi trebuie să se împrumute din bănci de pe un an pe altul, pentru a avea suficienţi bani lichizi. Cu toate acestea, chiar şi după ureche apreciind, Oil Terminal Constanţa este o companie care s-ar putea vinde oricând, fără probleme, cu câteva sute de milioane de euro.

Una peste alta, cu bunele şi relele sale, Oil Terminal este o bijuterie, printre puţinele societăţi de stat care merge bine şi cu potenţial de a merge şi mai bine. Tocmai de aceea, varianta unei privatizări pare cel puţin absurdă şi nici nu a existat vreo discuţie oficială în acest sens printre guvernanţii români. Cu atât mai interesante sunt, în aceste condiţii, sugestiile aruncate periodic pe piaţă, mai mult sau mai puţin voalat, pentru a testa reacţiile. În 2010, se vorbea despre privatizarea forţată a Oil Terminal, pe fondul afacerilor în cădere liberă, a grevei prelungite a angajaţilor, a contractelor păguboase şi penale semnate de foşti directori, dar şi a amenzii date de ANAF, tocmai din cauza acelor contracte oneroase. Prin toamna lui 2011, fostul director general Silviu Wagner spunea că existau mai multe companii din Franţa, Olanda şi Rusia interesate de preluarea Oil Terminal. Presupusele tatonări nu s-au concretizat atunci în nici o ofertă, dar acţiunile constante, din ultimul timp, ale unuia dintre acţionarii Oil Terminal sugerează că încă se doreşte sau se pregăteşte terenul pentru o eventuală privatizare.

Broadhurst bate şaua eficienţei Oil Terminal să priceapă statul că trebuie privatizat

Este vorba despre fondul cipriot de investiţii Broadhurst Investments Limited, care deţine 7,63% din Oil Terminal. Broadhurst se află, de prin 2009, într-un conflict perpetuu cu oricine e la şefia Oil Terminal, indiferent de culoarea politică a acestuia. Fondul a sărit la gâtul fostului director general Wagner, iar acum face la fel cu actualul manager, Sorin Ciutureanu, dar şi cu toţi ceilalţi administratori, fie ei puşi de stat sau de celălalt mare acţionar, Fondul Proprietatea. Mânat de rigorile politicilor de profit sau nu, Broadhurst are mereu ceva de reproşat şefilor de la Oil Terminal, cere rezilierea anumitor contracte, cheamă foşti sau actuali directori în judecată, îi urecheşte pe cei din minister, pe scurt face tot posibilul pentru a fi un ghimpe cât mai incomod în coastele patronului Oil Terminal, statul român. Pentru unii, acest comportament agresiv poate fi interpretat ca parte a unei strategii care vizează privatizarea Oil Terminal.

După Vosganian, Oil Terminal nu se află pe lista companiilor pe care statul trebuie să le păstreze

Coincidenţă sau nu, ultimul oficial care aruncă pastila privatizării companiei constănţene, tocmai prin omisiunea menţionării acesteia pe lista societăţilor de stat care nu trebuie privatizate, este nimeni altul decât Varujan Vosganian, ministrul Economiei, adică însuşi proprietarul Oil Terminal. Nu mai departe de sâmbătă, 27 aprilie, Vosganian spunea că sectorul economic de stat este generator de corupţie, clientelism, distorsiunea concurenţei, distrugere patrimonială şi decredebilizare, motiv pentru care statul trebuie să mai păstreze doar obiectivele care ţin de siguranţa naţională, iar în rest ar trebui privatizate toate. Pe lista celor la care statul nu trebuie să renunţe, ministrul Vosganian a punctat producătorii şi transportatorii de gaz şi energie electrică (marile centrale hidroelectrice, reactoarele nucleare, Transgaz şi Transelectrica) şi "acel minim de dotare pe care orice ţară trebuie să îl deţină în caz de pericol". Cuvinte mari, dar care nu spun nimic. Sau, dimpotrivă, spun că Portul Constanţa, Canalele Navigabile, Oil Terminal trebuie privatizate, pentru că din spusele lui Vosganian fiecare înţelege ce vrea.

În conductele Oil Terminal curge din ce în ce mai puţin petrol

Şi pentru că am început cu cifrele Oil Terminal, încheiem cu prezentarea celor mai interesanţi indicatori economici ai companiei de stat constănţene. Cel mai mare terminal de produse petroliere şi petrochimice la Marea Neagră şi Dunăre a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 111.512.140 lei (peste 25 milioane de euro), cu 3,7 % mai mică decât cea din 2011 şi cu 15,7% faţă de 2010 şi un profit net de 583.898 lei, puţin mai mare decât cel din 2011, dar de aproape patru ori mai mic faţă de cel din 2010. La data de 31.12.2012, Oil Terminal avea 1.136 de angajaţi şi o avere totală, în care ne referim la imobilizările necorporale (depozite, licenţe, redevenţe etc) şi corporale (terenuri, construcţii, instalaţii etc), de 415.905.478 lei, adică aproape 100.000.000 de euro. În paralel, compania constănţeană avea de recuperat, la 31.12.2012, creanţe de 13.634.068 lei, dar şi datorii totale către diverşi furnizori de 32.955.063 lei, fără a înregistra datorii la bugetele de stat. În 2012, Oil Terminal a derulat cu 10% mai puţin ţiţei faţă de 2011 şi cu 32% mai puţin faţă de 2010, în timp ce la produse chimice a întregistrat, de asemenea, o scădere cu 32% faţă de anul 2011 şi cu 41% faţă de 2010. Singurele creşteri au fost la benzină şi motorină, cu 24, respectiv 2% mai mult decât în 2011, dar mai puţin decât în 2010. Cel mai important client intern în 2012 a fost OMV Petrom, cu o pondere de 21,52% din cifra de afaceri a Oil Terminal, urmat de Petrotel Lukoil, cu 20,05%, Oscar Downstream, cu 9,3%, Interagro, cu 3,4%, Mol România, cu 2,5%, Rompetrol Rafinare, cu 2,49% etc. Cei mai importanţi clienţi externi au fost Litasco Geneva, cu o pondere 12,94%, Vitol Geneva, cu 5,95% şi Master Chem Oil Ltd Malta, cu 1,42%. Cei mai importanţi concurenţi ai Oil Terminal, în detrimentul cărora pierde din ce în ce mai mult teren, de la an la an, sunt terminalul Rompetrol din Portul Midia, terminal Unicom din Galaţi, Frial, Minmetal şi terminalul portului Omisalje, din Croaţia.

Cristian ANTON