Ce TREBUIE să faci dacă ai fost AMENDAT pentru că NU ai plătit PARCAREA!
Ce TREBUIE să faci dacă ai fost AMENDAT pentru că NU ai plătit PARCAREA!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestChiar dacă instanța a decis anularea regulamentului parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța, Primăria continuă să perceapă taxa. Panourile sunt încă la locul lor, ceea ce creează o stare de confuzie printre șoferi, foarte mulți dintre aceștia alegând să plătească pentru a nu fi amendați. Un constănţean trage un semnal de alarmă şi îi îndeamnă pe toţi cei care şi-au achitat parcările, să acţioneze primăria în instanţă.
„Pentru amenzile de Parcare-SMS pe care le-ați plătit, în cazul în care doriți să recuperați sumele de bani plătite, trebuie să inițiați o acțiune în instanță pentru Plată Nedatorată conform art. 1341 Cod Civil, întrucât Regulamentul Parcărilor în baza căruia ați fost amendat a fost anulat de instanță precum și HCLM 235/2018 care îl reglementa. Toate sumele plătite trebuie restituite. De asemenea puteți solicita ca primarul, viceprimarii și consilierii locali care au votat HCLM 235/2018 să răspundă în solidar cu Primăria pentru aceste sume” a transmis avocatul constănțean, Alexandru Zamfirescu.
Tot ce trebuie făcut este o notificare
Tot acesta a informat constănțenii că primul pas înaintea unei acțiuni în justiție este o notificare și a și atașat textul ce trebuie cuprins în acesta:
“Către Primăria Constanța-Poliția Locală-Primar Decebal Făgădău
Blv Tomis, Nr 51, Constanța
Subsemnatul ____________ va notific prin prezenta ca în termen de maximum 15 zile să-mi anulați/restituiți contravaloarea amenzii pentru parcarea sms seria _____ nr________, din data ________ (în contul _______________ - pentru cele plătite deja), să-mi trimiteți confirmarea anulării pe adresa _________________ și să o ștergeți imediat de pe rolul meu fiscal.
În caz contrar mă simt obligat să vă acționez în instanță pentru Plată Nedatorată conf. Art. 1341 Cod Civil, considerându-mă păgubit și reținându-i răspunzători în culpă pe primarul Decebal Făgădău, viceprimarii Dumitru Babu, Costin Răsăuteanu, precum și pe consilierii locali care au votat HCLM 235/2018, în solidar și alături de Primăria Constanta. Vă învederez faptul că toate sumele încasate în baza HCLM 235/2018 au fost încasate ilegal. Data. Semnătura “
Citește și:
BALAMUC TOTAL cu PLATA prin SMS a PARCĂRILOR, în Constanța!
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News