REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.7° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
18.7° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Celine Dion anulează finalul etapei nord-americane a turneului său 'Courage' din motive de sănătate

Celine Dion anulează finalul etapei nord-americane a turneului său 'Courage' din motive de sănătate

Replica API 17 ianuarie 2022 | 00:00 715

Cântăreaţa canadiană Celine Dion a anunţat că ultimele concerte programate în cadrul etapei nord-americane a turneului său "Courage" au fost anulate din cauza unor probleme de sănătate persistente, informează AFP, citată de Agerpres.

Celine Dion

Sursa foto: Céline Dion / facebook.com

"Chiar speram să fiu pregătită să mă întorc pe scenă acum, însă descopăr că trebuie să am mai multă răbdare", a scris vedeta pe Twitter.

Cântăreaţa, ale cărei concerte au trebuit să fie amânate din cauza pandemiei, îşi anulase deja spectacolele programate în Las Vegas între noiembrie 2021 şi februarie 2022. Ea urma să îşi reia turneul pe 9 martie la Denver şi să urce pe scenă în circa 15 oraşe americane şi canadiene până pe 22 aprilie.

Aceste spectacole au fost, de asemenea, anulate deoarece recuperarea cântăreţei, care suferă de "spasme musculare severe şi persistente", "durează mai mult decât s-ar fi aşteptat", a precizat staff-ul artistei într-un comunicat.

Celine Dion susţinuse primele 52 de concerte ale turneului înainte de începerea pandemiei în martie 2020.

Spectacolele din etapa europeană a turneului "Courage" rămân însă programate. Acestea ar trebui să înceapă pe 25 mai la Birmingham, în Marea Britanie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca se infometeaza,cum sa nu se imbolnaveasca,in doi ani,ajunge n,Pamant
4
0
alta vegetariana .un morman de piele si oase dar se crede o frumusete .
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212