REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

CFR Călători: Reduceri de până la 56% la călătoriile cu "Trenurile Zăpezii", în ianuarie şi februarie

CFR Călători: Reduceri de până la 56% la călătoriile cu "Trenurile Zăpezii", în ianuarie şi februarie

Replica API 30 decembrie 2017 | 00:00 232

CFR Călători introduce, în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2018, reduceri tarifare la "Trenurile Zăpezii" care au ca punct de destinaţie, plecare sau tranzitează staţiunile montane de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei şi Piatra Neamţ, scrie Agerpres.

Potrivit companiei, călătorii vor avea reduceri de 25% de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio care au ca punct de plecare/destinaţie una din staţiunile montane de pe ruta Sinaia-Braşov sau din Vatra Dornei şi Piatra Neamţ.

Reduceri între 31% şi 56% se vor aplica zilnic pentru călătoriile la clasa a 2-a cu trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia - Braşov şi retur, prin extinderea ofertei "Reduceri de weekend pe Valea Prahovei".

De exemplu, pe ruta Bucureşti - Predeal, preţul biletului cu această ofertă este de 30,60 lei, cu 8,90 lei mai mic faţă de preţul întreg, pentru ruta Constanţa - Braşov sau Bucureşti Nord - Piatra Neamţ un bilet costă 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin decât tariful întreg, iar pentru ruta Iaşi - Vatra Dornei Băi costul unui bilet ajunge la 50,70 lei, cu 15,60 lei mai puţin faţă de tariful întreg.

"Exemplele de tarife sunt valabile de la data de 1 ianuarie 2018 şi includ şi tariful de rezervare a locului care este 3,9 lei", precizează compania.

Biletele la preţ redus se pot achiziţiona online de pe www.cfrcalatori.ro, dar şi de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR, de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

Aceste reduceri se aplică la tariful de adult şi copil pentru trenuri Interregio clasa a II-a şi nu se cumulează cu alte oferte, excepţie făcând reducerea de 5% la cumpărarea online.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108