Chiriașii amânați de la plată, pe perioada stării de urgență
Chiriașii amânați de la plată, pe perioada stării de urgență
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCamera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 28 aprilie, proiectul de lege privind aplicarea unor scutiri de la plata chiriei pentru perioada stării de urgenţă. Dacă va intra în vigoare, chiriașii cărora le-au fost afectate veniturile, în contextul pandemiei, vor putea solicita amânarea plății chiriilor.
Potrivit prevederilor stabilite, „locatarii - operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat - a căror activitate a fost întreruptă sau a căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puţin 15% în luna martie 2020 faţă de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgenţă, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă pot amâna la cerere, fără plata de dobânzi şi penalităţi, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe”.
Plata chiriilor va fi efectuată de către organul fiscal teritorial competent, în contul proprietarilor, la cererea locatarilor.
Contactat pentru informații suplimentare, iată ce a declarat un reprezentant al unui cabinet de avocatură din Constanța, pentru ziarul Replica: ”Sunt mai multe condiții care trebuie îndeplinite de chiriaș pentru a putea beneficia de această amânare. Chiria lunară specificată în actul adiţional dintre proprietar şi locatar este mai mică, cel mult egală cu chiria din februarie 2020, este de maximum 10.000 lei pentru operatorii economici pentru fiecare locaţie şi maximum 2.000 lei pentru persoane fizice pentru o singură locaţie. Aceste ajutoare se acordă pentru toată perioada stării de urgenţă, precum şi pentru luna următoare celei în care a încetat starea de urgenţă. Plata va fi efectuată de către organul fiscal teritorial competent, în contul proprietarilor, la cererea locatarilor.”
Cererea poate fi depusă şi prin poştă electronica
Cererea poate fi depusă şi prin poştă electronică la o adresă de e-mail care va fi afişată pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial. Locatarii vor fi obligaţi apoi să plătească chiriile lunare a căror plată a fost amânată prin act adiţional între proprietar şi locatar organului fiscal teritorial competent care a plătit aceste chirii, eşalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, până la 31 decembrie 2020.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News