Cine a dat alarma? Trafic dat peste cap în zona Vivo Constanța dintr-o „bâlbă“ privind o presupusă fisură la o țeavă de gaz
Cine a dat alarma? Trafic dat peste cap în zona Vivo Constanța dintr-o „bâlbă“ privind o presupusă fisură la o țeavă de gaz
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO alertă a fost înregistrată joi seară pe bulevardul Aurel Vlaicu, în imediata apropiere a centrului comercial Vivo Mall, mai exact la magazinul Kaufland, după ce în zonă s-a raportat o posibilă fisură la o țeavă de distribuție a gazelor naturale. Mobilizarea forțelor de intervenție a dat peste cap traficul rutier și a obligat regia locală de transport să scurteze temporar traseele liniilor 44 și 101M, autobuzele fiind întoarse forțat la sensul giratoriu de la Metro. Numai că ISU Dobrogea zice că nu e țeavă spartă, se face trecerea de la sistemul de vara la cel de iarnă, procedură executată de Distrigaz.
Deși primele informații indică o avarie severă ce ar fi putut pune în pericol siguranța cetățenilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a infirmat rapid scenariul unei țevi sparte.
Potrivit autorităților, alarma s-a dovedit a fi falsă, fiind provocate de o operațiune tehnică programată. În realitate, echipele de intervenție efectuau procedurile standard pentru trecerea rețelei de la sistemul de vară la cel de iarnă.
La fața locului s-a deplasat, totuși, o autospecială de stingere ISU și echipajul specializat riscuri chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN).
CT BUS: Alertă pe bd. Aurel Vlaicu din cauza unei posibile țevi de gaz fisurate
Cu toate acestea, reprezentanții companiei de transport public au anunțat că autobuzele liniilor 44 și 101M vor reveni la itinerariul normal imediat ce echipele speciale vor finaliza verificările de siguranță, iar echipajele rutiere vor permite redeschiderea totală a segmentului de drum afectat. „Alertă pe bd. Aurel Vlaicu, în apropiere de Vivo Mall, din cauza unei posibile țevi de gaz fisurate. Din acest motiv două linii de transport public au traseele scurtate temporar. Astfel, liniile 44 și 101M întorc la sensul giratoriu de la Metro. Autobuzele vor reveni pe traseele obișnuite de îndată ce autoritățile aflate în zonă vor permite reluarea circulației“, transmite CT Bus.
Update: În jurul orei 22:50, autobuzele de pe liniile 44 și 101M au revenit pe traseele obișnuite.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.8° Constanța 







.jpg_t.jpg)





.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)