REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

CNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

CNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Replica API 6 august 2019 | 03:50 614

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a fost repusă în funcţiune, astfel că, potrivit reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen de trei zile lucrătoare, prestarea serviciului.

"Serviciile medicale vor fi semnate cu cardul, renunţându-se astfel la dispoziţiile speciale utilizate pe perioada în care PIAS a fost indisponibilă online. În data de 1 august 2019, mare parte a problemelor PIAS a fost remediată de echipa mixtă formată din specialişti IT din sistemul de sănătate şi din partea partenerilor care au contribuit la punerea în funcţiune a sistemului informatic. Ulterior, echipa tehnică a intervenit punctual acolo unde au fost depistate probleme care au cauzat imposibilitatea raportărilor zilnice sau lunare", se arată într-un comunicat al CNAS.

Potrivit sursei citate, până la finalizarea unor contracte care să asigure mentenanţa pentru toate componentele PIAS, echipa mixtă de specialişti va continua operaţiunile de monitorizare şi consolidare ale platformei.

CNAS menţionează că procedurile de achiziţie a serviciilor de mentenanţă au fost elaborate şi urmează să fie demarate în cel mai scurt timp.

"Mulţumesc echipei de specialişti care a lucrat, zi şi noapte, timp de aproape două săptămâni, pentru a depista şi remedia problemele sistemului informatic. Această situaţie nu trebuie să se mai repete, trebuie să existe servicii de mentenanţă care să asigure buna funcţionare a tuturor componentelor sistemului şi orice problemă identificată să fie rezolvată punctual, la timp, astfel încât să nu mai provoace blocaje. Îmi cer scuze pacienţilor şi furnizorilor pentru problemele cauzate de disfuncţionalităţile din sistem mai bine de o lună. Am demarat întâlniri cu reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale din domeniul sănătăţii, pentru a identifica împreună soluţii care să ducă la debirocratizarea activităţii medicilor şi, implicit, la creşterea calităţii actului medical. Trebuie să facem în aşa fel încât, în timpul unei consultaţii, medicul să acorde mai mult timp pacientului şi mai puţin pentru treburile birocratice", spune Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, citat în comunicat. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce performantza pe banii publici
3
0
cat de curand se vor taia salariile uriase si nejustificate ale medicilor, am vazut ca nici asa nu merge, hai sa revenim la normal
5
1
Mentenanta, mentenanta cat e mentenanta.Va dati seama ce japca noua ....
3
0
asa a spus mihaela. doctora sefa.
0
1
Bine ca aveti sistemul functional ca spitale ...PULA
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920