REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

„Cod roşu” la ISU: 28.733 de apeluri prin 112 la Constanţa

„Cod roşu” la ISU: 28.733 de apeluri prin 112 la Constanţa

Replica API 22 ianuarie 2015 | 00:11 272

Deficit de personal

Deficit de personal

A crescut numărul apelurilor prin 112 cu peste 4.000, faţă de anul 2013. Statistica aparţine ISU Dobrogea care, miercuri, 21 ianuarie, s-a aflat la ceas de bilanţ. Pe lângă intervenţii şi muncă la foc automat, din nefericire, ISU Dobrogea se confruntă cu un deficit de personal.

În Aula Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” Constanţa, miercuri, 21 ianuarie, s-a desfăşurat evaluarea anuală a activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa în anul 2014. La această activitate au participat reperezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, comandanţi ai tuturor structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate. Plecând de la rolul instituţional, acela de factor integrator judeţean în gestionarea situaţiilor de urgenţă, unitatea şi-a stabilit o serie de obiective generale pentru anul 2014, printre care s-au regăsit cele referitoare la menţinerea unei capacităţi optime de răspuns, eficientizarea acţiunilor preventive şi reducerea numărului de incendii, gestionarea cu maximă eficienţă a resurselor şi îmbunătăţirea cooperării şi colaborării interinstituţionale. Astfel, în cursul anului ce s-a încheiat, au fost gestionate 28.733 apeluri de urgenţă primite prin 112, faţă de 23.942 apeluri de urgenţă în anul 2013, observându-se astfel o creştere cu 4.791 a numărului fişelor de caz. De asemenea, în perioada ianuarie – decembrie 2014, echipajele de intervenţie au acţionat la 13.576 intervenţii, în medie 37,19 intervenţii pe zi. Numeric acestea se prezintă astfel: 12.097 solicitări de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare (reprezentând o pondere de 89,10%) la care au intervenit modulele de descarcerare şi ambulanţele inspectoratului şi 1.479 intervenţii în situaţii de urgenţă la care au intervenit autospecialele şi utilajele de stingere (reprezentând o pondere de 10,90%) aparţinând atât inspectoratului cât şi serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, cetăţeni sau personal de pe locul de muncă.

170 de persoane salvate în anul 2014 de militarii ISU

În perioada analizată, pe timpul intervenţiilor, echipajele de urgenţă profesioniste au salvat 170 persoane (149 adulţi şi 21 copii), comparativ cu în anul 2013 - 77 persoane (57 adulţi şi 20 copii) şi s-au înregistrat 58 victime (34 decedate şi 24 rănite). Cât despre incendii, pe teritoriul judeţului Constanţa au avut loc 551, unde au fost salvate 70 persoane (64 adulţi şi 6 copii), s-au înregistrat 29 victime (15 rănite şi 14 decedate).

92 intervenţii cu elicopterul SMURD

S-au desfăşurat 92 intervenţii pentru misiuni primare ale elicopterului SMURD. Activitatea de prevenire a avut ca obiectiv fundamental cunoaşterea caracteristicilor şi formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp scurt, în mod organizat şi printr-o concepţie unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste şi adecvate de protecţie a populaţiei în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă, în scopul eliminării sau limitării pierderilor de vieţi omeneşti, valorilor materiale şi protecţia mediului. Activitatea de control (2.099 de controale) reprezintă, în general, ponderea în activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă desfăşurate, însă aspectele statistice aferente perioadei analizate precum şi direcţiile de acţiune dispuse de către conducerea ministerului au determinat stabilirea ca prioritate instituţională activitatea de îndrumare a autorităţilor administraţiei publice locale, informarea preventivă a populaţiei asupra riscurilor existente şi desfăşurarea de activităţi specifice, totul având ca obiectiv reducerea numărului de victime şi incendii la gospodăriile populaţiei. Situaţia celor 382 de verificări pe linia protecţiei civile executate, relevă faptul că au fost verificate 100 adăposturi, 66 localităţi aflate în zona de inundabilitate, 103 sirene şi 113 spaţii de evacuare. În prezent, unitatea are o încadrare cu personal în procent de 88,80%, deficitul fiind constituit din 124 de cadre militare, astfel: 12 ofiţeri, 108 subofiţeri, 2 maiştri militari şi 2 personal contractual. În anul 2014, efectivul unităţii s-a diminuat cu 161 cadre militare şi 1 personal contractual, datorită în principal a modificărilor intervenite în situaţia militară. În cursul anului 2014, pentru rezultate bune şi foarte bune obţinute în activitatea profesională, îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor încredinţate, personalul inspectoratului a fost recompensat cu Diploma de excelenţă (1 ofiţer), Distincţii onorifice (1 ofiţer şi 10 subofiţeri), Embleme (1 ofiţer, 6 subofiţeri), Distincţii de serviciu (1 ofiţer şi 10 subofiţeri) şi citare pe ordinul de zi (2 ofiţeri şi 25 subofiţeri). În ceea ce priveşte activitatea specifică sectorului tehnic-utilaj, în luna decembrie 2014 inspectoratul este înzestrat în proporţie de 48,17% (necesar – 218; existent – 105; deficit –113), faţă de prevederile tabelei de înzestrare, însă mai mult de 50% din tehnică are durata normală de exploatare depăşită, prezentând o stare de uzură fizică şi morală avansată, ceea ce impune unităţii eforturi materiale şi financiare deosebite pentru repararea, întreţinerea şi exploatarea acestora.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108