REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Dum., 8 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7637
1.4° Constanța Duminică, 8 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7637
 

Conducerea PNL a decis să-i dea în judecată pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode și alți foști lideri ai partidului

Conducerea PNL a decis să-i dea în judecată pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode și alți foști lideri ai partidului

A.F. 8 noiembrie 2026 | 21:46 279

Conducerea PNL a decis, duminică seară, în ședința desfășurată la Vila Lac, să deschidă acțiuni în instanță împotriva fostului președinte Nicolae Ciucă, a fostului secretar general Lucian Bode și a altor membri ai vechii conduceri, au declarat surse liberale. Demersul vizează contractele considerate dezavantajoase pentru partid, aprobate și semnate în perioada fostei conduceri, despre care actualii lideri susțin că au contribuit la acumularea datoriilor. Decizia vine după ce PNL a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă și a fost obligat să restituie peste 14 milioane de lei.

Conducerea PNL a decis sa-i dea in judecata pe Nicolae Ciuca, Lucian Bode si alti fosti lideri ai partiduluiNicolae Ciucă

Situația este cu atât mai ciudată cu cât șeful de campanie de atunci al lui Nicolae Ciucă a fost Dan Motreanu, care acum este în conducerea PNL și un apropiat al liderului Ilie Bolojan.

Decizie la Vila Lac: Fosta conducere a PNL, vizată de acțiuni în instanță

Potrivit surselor noastre liberale, în cadrul reuniunii s-a decis inițierea unor acțiuni în justiție împotriva lui Nicolae Ciucă, Lucian Bode și a altor persoane care au făcut parte din vechea conducere a partidului.

În centrul demersului se află contractele considerate defavorabile, încheiate în mandatele precedente, despre care actuala conducere susține că au generat obligații financiare importante pentru PNL.

Liberalii vor să stabilească în instanță responsabilitatea celor care au decis și semnat respectivele contracte.

Problemele financiare au reprezentat unul dintre principalele subiecte ale ședinței de duminică. Potrivit informațiilor publicate anterior de Stiripesurse.ro, conducerea partidului avea pe agendă atât datoriile acumulate la nivel central, cât și situația financiară a organizațiilor din Bacău, Călărași, Giurgiu și Ilfov.

Conducerea PNL a decis sa-i dea in judecata pe Nicolae Ciuca, Lucian Bode si alti fosti lideri ai partidului

PNL, obligat definitiv să restituie peste 14 milioane de lei după campania lui Nicolae Ciucă

Hotărârea conducerii liberale vine pe fondul problemelor financiare provocate inclusiv de decizia definitivă a instanței în litigiul dintre PNL și Autoritatea Electorală Permanentă.

La 16 octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de liberali, menținând obligația partidului de a restitui la bugetul de stat 14.117.378 de lei.

Suma este legată de finanțarea campaniei prezidențiale din 2024 a lui Nicolae Ciucă.

După anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, PNL a solicitat rambursarea cheltuielilor electorale, în valoare totală de aproximativ 17,65 milioane de lei.

Autoritatea Electorală Permanentă a restituit inițial banii, însă un control ulterior a stabilit că formațiunea nu era îndreptățită să primească și sumele provenite din finanțare publică.

În consecință, AEP a emis, în mai 2025, o decizie prin care a cerut recuperarea a peste 14,1 milioane de lei.

PNL a contestat măsura, dar a pierdut procesul atât la Curtea de Apel București, cât și la instanța supremă.

Conducerea PNL a decis sa-i dea in judecata pe Nicolae Ciuca, Lucian Bode si alti fosti lideri ai partidului

Cartea lui Nicolae Ciucă, promovată cu milioane de euro din banii PNL. Campania publicitară, în centrul controversei cu AEP

Un episod important în acumularea obligațiilor financiare ale PNL îl reprezintă campania de promovare a cărții autobiografice a fostului președinte al partidului, Nicolae Ciucă, desfășurată în anul electoral 2024.

Liberalii au cheltuit aproximativ 2,5 milioane de euro pentru publicitatea stradală dedicată volumului „În slujba țării”, în timp ce tipărirea propriu-zisă a cărții a costat numai 23.659 de euro.

Datele comunicate de PNL arată că volumul a fost tipărit în 3.000 de exemplare, destinate membrilor și simpatizanților partidului. Costurile tipăririi au fost suportate din donații și cotizații, în timp ce campania de promovare prin panouri publicitare a fost finanțată din subvențiile primite de la bugetul de stat.

Conducerea PNL a decis sa-i dea in judecata pe Nicolae Ciuca, Lucian Bode si alti fosti lideri ai partidului

AEP a sesizat ANAF pentru recuperarea banilor de la PNL

La sfârșitul lunii octombrie, președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a explicat că instituția a transmis documentele necesare către ANAF după pronunțarea hotărârii definitive.

Șeful AEP a precizat că, pe durata procesului, instituția nu putea declanșa procedura de executare silită.

„Cu PNL am fost în litigiu, nu am putut să procedăm la executarea silită. Am revenit la Administrația Fiscală a doua zi după ce am avut hotărârea judecătorească definitivă. Sper ca Agenția Națională de Administrare Fiscală să procedeze la executarea silită, potrivit dispozițiilor legale”, a declarat Adrian Țuțuianu, potrivit Antena 3 CNN.

Prin urmare, obligația de restituire a banilor a devenit definitivă, iar recuperarea sumei a intrat în atenția autorităților fiscale.

Conducerea PNL a decis sa-i dea in judecata pe Nicolae Ciuca, Lucian Bode si alti fosti lideri ai partiduluiIlie Bolojan

Bolojan a recunoscut că a preluat PNL cu datorii importante

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a vorbit anterior despre dificultățile financiare pe care le-a găsit în partid după preluarea conducerii, la sfârșitul anului 2024.

Liderul liberal a explicat că o parte dintre obligațiile financiare au fost deja achitate, însă partidul trebuie să găsească soluții pentru plata datoriilor rămase, inclusiv a sumei stabilite prin hotărârea definitivă din procesul cu AEP.

„Când am preluat acest partid, la sfârșitul anului 2024, era cu niște datorii importante pe care le-am achitat parțial și pe care va trebui să le achităm, inclusiv această sentință care a fost dată. Prin eforturile membrilor noștri, pe care le facem fiecare, care avem câte o cotizație de plătit, trebuie să stabilizăm finanțele partidului”, declara Ilie Bolojan.

Actuala decizie de a acționa în instanță persoane din fosta conducere, potrivit surselor liberale, deschide un demers separat pentru stabilirea eventualelor responsabilități legate de contractele considerate dezavantajoase.

Obligația PNL de a restitui banii către AEP este deja stabilită definitiv, în timp ce eventuala răspundere a foștilor lideri pentru contractele partidului urmează să fie stabilită în justiție, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
PNL istii si au bagat si partidul in faliment si tara. Cum au gestionat banii partidului asa au gestionat si bugetul tarii!
0
0