REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Condur, impinsa de la spate sa candideze pentru Primaria Mangalia?

Condur, impinsa de la spate sa candideze pentru Primaria Mangalia?

Replica API 25 ianuarie 2011 | 00:00 151

Fina lui Iorgus are perspective bune, dupa parerea unora

Fina lui Iorgus are perspective bune, dupa parerea unora

Dacă e bal, bal să fie! După cum se ştie, situaţia din PDL Constanţa este incertă. Azi e preşedinte senatorul Mircea Banias, mâine ar putea fi altul, depinde cum se decide şefii de la centru ai partidului, pe care deputatul Zanfir Iorguş "îi mustră" că nu au luat o decizie din timp, care să "stârpească" sămânţa de scandal din organizaţia de la malul mării. Că tot îl pomenim pe Iorguş, de menţionat că ieri acesta nu s-a aflat la Bucureşti, alături de Banias şi alţi colegi, să discute cu liderii despre situaţia tensionată de la Constanţa. Fapt însă taxat de Mircea Banias, în contextul unei discuţii privind un alt subiect fierbinte. Întrebat ce părere are senatorul cu privire la o posibilă candidatură a lui Zanfir Iorguş la Primăria Mangalia, răspunsul a fost... de şoc şi groază, evident pentru orgoliul fostului primar: "După părerea mea, are deja un handicap într-o astfel de luptă: faptul că a fost o dată bătut de Claudiu Tusac în alegerile pentru Primăria Mangalia. Dar cu siguranţă PDL Constanţa va face sondaje pentru desemnarea candidaţilor. La Mangalia sunt, în afară de domnul Iorguş, şi alte persoane cu potenţial, ca de exemplu consilierul Paul Foleanu. Sau, şi mai bine, doamna Laura Condur, şefa Sanatoriului Mangalia. Este cu adevărat o doamnă, cu mult bun simţ şi foarte inteligentă", a spus Mircea Banias. E drept că prin Mangalia se vehiculează tot felul de posibili candidaţi, între care, de la PDL, şi Condur, dar şi Foleanu, respectiv Iorguş, dar declaraţia lui Banias probabil că va fi "digerată" cu greu de Iorguş. Despre Condur mai amintim că este fina lui Iorguş, dar, la fel, şi Tusac are un astfel de grad de "rudenie" cu deputatul. Neamuri cu toţii, am putea concluziona, dar dintre toate războaiele, ca o paranteză fie spus, cel dintre Iorguş şi Tusac este de-a dreptul spumos, iar numai ieri s-au consumat două episoade: unul în care deputatul l-a numit pe Tusac "mincinos, laş şi ipocrit", în timp ce Tusac a precizat că deputatul a lipsit de la manifestările dedicate Zilei Unirii pe motiv că... "a aflat că oamenii au pregătit ouă să arunce în el şi nu a mai venit", a spus primarul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108