REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
13.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Constanța anului 2020: MII de SESIZĂRI la ENEL, mai ales iarna!

Constanța anului 2020: MII de SESIZĂRI la ENEL, mai ales iarna!

Replica API 13 februarie 2020 | 17:04 338

Mii de oameni au sezizat penele de curent de sâptămâna trecută, când, vremea s-a înrăutățit în foarte scurt timp, Constanța fiind sub asediul unui cod portocaliu iar județele limitrofe sub cod roșu de ninsoare și vânt puternic. Mai mult decât atât, există zone, precum Tomis Plus, Palazu Mare, Boreal, dar și localități precum Valu lui Traian etc, acolo unde, din pricina faptului că s-a construit la foc automat, iar rețeaua de energie electrică nu a fost modernizată, locuitorii sunt nevoiți să treacă, destul de des, prin situații neplăcute.

Odată cu vremea rea, sesizările legate pe căderile de energie electrică au început să curgă în sediile E-Distribuție Dobrogea. Câteva mii de oameni, supărați și nervoși, solicitau repunerea în funcțiune, imediat! „Am muncit non – stop, dar cei mai lăudați ar trebui să fie tehnicienii, care au îndurat condiții meteo groaznice ca să readucă totul la normal. Deci lumea chiar a muncit, nici nu s-a pus problema de asta însă oamenii nu se gândeau decât la ei. Toți cei care sunau, ne spuneau că nu îi interesează de nimeni, ei vor să aibă curent… acum, imediat, în cel mai scurt timp, însă nu se și uitau pe geam să vadă ce este afară” au declarat, pentru ziarul Replica, reprezentanții E-Distribuție.

De menționat este faptul că în acele zile, mai mult de 300 de tehnicieni E-Distribuție au lucrat pentru remedierea problemelor, „nebunia” sfârșindu-se abia sâmbătă, în miez de noapte. Conform reprezentanților ENEL, rețelele din câmp sunt cele care le creează probleme. În unele zone, din cauza vântului extrem de puternic, se rupe câte un conductor din mijlocul câmpului, iar cum drumurile erau blocate, tehnicienii trebuiau să ajungă de la mașină, mult mai departe, în mijlocul câmpului, cu aparatură și scule. Cât despre faptul că rețelele sunt suprasolicitate din cauza noilor construcții, reprezentanții ENEL au menționat că se caută soluții în acest scop.

Reamintim faptul că intervențiile echipelor din teren ale E-Distribuție Dobrogea și ale contractorilor societății, precum și manevrele de la distanță efectuate începând cu data de 6 februarie 2020, prin sistemul Telecontrol al instalațiilor electrice de distribuție au permis realimentarea a peste 90% dintre clienții a căror alimentare cu energie electrică a fost afectată de evenimentele meteo severe. Astfel, în data de 6 februarie, la ora 19:30, situaţia se prezenta astfel: 3 linii de înaltă tensiune sunt afectate; în judeţul Constanța erau nealimentate 17 linii electrice aeriene de medie tensiune, fiind afectate total sau partial localitățile Agigea, Basarabi, Ciobanu, Cogealac, Corbu, Cuza Vodă, Gârliciu, Ghindărești Hârșova, Istria, Mangalia, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Ostrov, Ovidiu, Pantelimon; în judeţul Călăraşi erau nealimentate 20 linii electrice aeriene de medie tensiune, fiind afectate total sau parțial 21 de localități; în judeţul Ialomiţa erau nealimentate 24 linii electrice aeriene de medie tensiune, fiind afectate total sau partial 17 localități; în judeţul Tulcea erau nealimentate 34 linii electrice aeriene de medie tensiune, fiind afectate total sau partial 26 de localități.

Diana BERECHET

Video:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
aha deci si la privat e rau nu-i asa? luati cu paine si mucles comunistilor!
1
0
ii doare-n pula. Ei fura in continuare dand spaga de rigoare. Consumatorul ? Da-l in pula noastra !!!
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272