REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Constănţeni, atenţie la salata de icre! E colorată cu extract de gândaci

Constănţeni, atenţie la salata de icre! E colorată cu extract de gândaci

Replica API 25 februarie 2017 | 00:00 1550

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în prima decadă a lunii februarie anul curent, 51 de sortimente de salate de icre fabricate de către următorii producători: Negro 2000, Doripesco, Ocean Fish, Pescado Grup (Salmaris și Bonito), Peștisorul de Aur, Delta Fish Distribution 2003, Mega Image (Gusturi Românești, 365), Auchan, Carrefour și Cora.

Ingredientele regăsite în compoziția salatelor de icre analizate sunt următoarele: ulei vegetal de floarea soarelui, ulei vegetal de rapiță, apă, apă minerală naturală carbogazificată, amidon de porumb, amidon din cartofi, pesmet, suc concentrat de lămâie, zeamă de lămâie, zahăr, lactoză, proteină din lapte, dextroză, sirop de glucoză, sare, sare gemă mărunțită, sare iodată, icre somon, icre de știucă sărate, icre cod sărate și afumate, icre hering sărate, icre crap sărate, icre păstrăv Fiord, icre tarama sărate, lapți sărați, ceapă, ceapă pudră, praf de usturoi, somon sărat și afumat, file macrou afumat, macrou afumat bucăți, file crap afumat, file caras sărat, ton.

În cele 51 de produse analizate s-au identificat următoarele categorii de aditivi alimentari, după cum urmează: gumă guar, gumă xantan, acid citric, benzoat de sodiu, acid ascorbic, sorbat de potasiu, acetat de sodiu, carmin, extract de paprika și arome. Numai 82% dintre produsele analizate prezintă o declarație nutrițională, iar la 18% dintre acestea informațiile nutriționale nu există. Valoarea energetică per 100 grame produs variază între 500 kcal și 691,51 kcal.

Cantitatea de lipide per 100 grame produs variază între 53,7 grame și 74,19 grame, iar cantitatea de acizi grași saturați per 100 grame produs variază între 5,63 grame și 9,6 grame. Numeroase studii realizate de instituții medicale și universități de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru cancerele de colon și sân. Cantitatea de proteine per 100 grame produs variază între 2 grame și 6,60 grame. Cantitatea de sare per 100 grame produs variază între 1,17grame și 2,50 grame.

Top 4 mărci de salate cu icre de crap și ceapă, în funcție de numărul de aditivi alimentari:Carrefour cu 7 aditivi alimentari, Bonito, 365 (Mega Image), Cora cu 6 aditivi alimentari, Salmaris, Gran Mare și Negro 2000 cu 5 aditivi alimentari, Doripesco, salată de icre de crap cu ceapă cu 3 aditivi alimentari. „Salata de icre realizată în sistem industrial este un produs cu un conținut scăzut de icre de calitate superioară, cu o încărcătură chimică mare, constituită din conservanți, agenți de îngroșare, coloranți și acidifianți.

Din păcate, multe produse au denumiri care induc în eroare consumatorul, îi creează acestuia impresia că produsul respectiv conține icre de calitate superioară, dar de fapt în compoziția acestora există și icre de calitate inferioară în cantități semnificative, sub denumirea generică de icre tarama, care nu sunt altceva decât icre cu valoare nutriționala scăzută ale unor specii de pești.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cata vreme exista clienti,exista si ofertanti. Cumperi porcarii de bunavoie,vei fi servit cu porcarii. Cumperi telefoane si alte lucruri furate,vor exista hoti si talhari care sa te serveasca. Taci si suporti orice mizerie de la oricine,vei ramane bataia de joc a tuturor. Ia sa vedem,nu mai cumparati icrele alea,usturoiul din China si rosiile din Turcia,pur si simplu nu mai cumparati chimicalele astora,o puteti face? Furnizorii de porcarii pot fi eliminati prin eliminarea pietei,e simplu,boicotati marfurile dubioase! Cu ocazia asta se face si un pic de regim de slabire,dar merita!
0
0
chiar daca este un colorant din gandaci din america de sud si mai nou din polonia este bio , titlul este derutant , asta nu face parte din ingredientele rele
0
0
isi dau cu parerea. Bai, cumetre, chiar icrele de crap sunt icre inferioare care - in multe zone din lumea asta se ARUNCA. Datorita traditiei si marii sarace care ne invecineaza, gunoiul ala de icra a ajuns sa fie vandut aici la niste preturi care frizeaza absurdul. Pentru stiinta ta, bai "conf univ dr", in Grecia -de exemplu-, icrele tarama provin de la chefal, un peste -totusi - inferior. Acum, ca e de chefal, hering sau macrou, e tot un drac. Oricum mai bune decat gunoiul de la crap. PS: in multe alte locuri din lumea asta, crapul insusi nu face obiectul consumului. Ci doar pescuit sportiv!
0
0
Rusine sa le fie pentru ca romanii cred in produsele romanesti si oricine isi doreste sa serveasca o salata de icre adevrata cu icre nu cu aditivi ....chiar icrele vandute in marile marketuri sunt lungite cu apa si sare icre de crap si stiuca...bietii romani sunt obisnuiti cu bataia de joc a producatorilor si comerciantilor
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108