REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
12.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Covid-19: Peste 40 de CONSTĂNȚENI au MURIT în PRIMELE ZILE ale lui 2021

Covid-19: Peste 40 de CONSTĂNȚENI au MURIT în PRIMELE ZILE ale lui 2021

Replica API 11 ianuarie 2021 | 00:00 1659

Pandemia de coronavirus face din ce în ce mai multe victime, cazurile noi de infectare crescând de la o zi la alta. Nici Constanța nu a fost ocolită de această explozie de cazuri, dar și de decese cauzate de Covid-19. Astfel, în primele zile ale anului 2021 au fost înregistrate peste 40 de decese ale unor pacienți cu coronavirus. Dintre aceștia, cinci persoane nu au avut alte comorbidități.

În România a crescut dramatic numărul de infectări cu noul coronavirus. Nici numărul deceselor nu a contenit să crească, ajungând la peste 16.000 de persoane decedate, diagnosticate cu infecție cu Sars-Cov2. La Constanța, de la debutul pandemiei au fost înregistrate peste 650 de decese. De exemplu, doar în primele zile ale anului 2021, respectiv în perioada 1 – 9 ianuarie, au fost raportate nu mai puțin de 44 de decese din cauza coronavirusului.

Hipertensiunea arterială şi diabetul, principalele afecţiuni întâlnite

Ceea ce ar trebui să le dea de gândit constănţenilor este faptul că cei mai vulnerabili sunt oamenii care prezintă şi alte afecţiuni. În combinaţie cu infecţia cu coronavirus, acestea le pot fi fatale. Din cele 44 de persoane decedate, cele mai multe prezentau hipertensiune arterială, diabet și obezitate. Întâlnite au fost și alte comorbidități precum: insuficiență renală, fibrilație arterială, insuficienţa respiratorie, AVC ischemic, Parkinson, obezitate morbidă, TBC, anemie dar și altele.

Cinci persoane fără comorbidități

Remarcăm faptul că cinci persoane din cele decedate în urma infectării cu virusul Sars-Cov 2 nu au avut antecedente patologice cunoscute, conform informărilor oferite de Prefectura Constanța.

Cele mai multe decese, la Spitalul Județean Constanța

Peste 15 persoane au decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, fiind urmat de Spitalul Municipal Medgidia, Spitalul de Boli Infecţioase și Spitalul Mangalia. Trei dintre cele 44 de decese au fost înregistrate la domiciliu și unul la Spitalul Municipal de Urgență "Elena Beldiman" din Bârlad.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pai si daca nu era covid nu murea nici un constantean ?
0
0
Bai scalvule mai duten mm de frayer cu terasele tale de kkt , lumea moare in spitale si tu ai pica dupa 20 de ani de mafie si coruptie pe tomis cu demolarea. Unde ai fost pana anul asta scalvule probabil iti era frica de mazare.
1
0
mai bine la cimitir..acolo mai primesti de pomana..la spital ..mori de foame...rusine...
2
0
CU DEMOLAREA TERASELOR DE LA ANTURAJ, MIO SI ZORILE S-A MAI AUZIT CEVA ? INTREB PENTRU UN PRIETEN
0
2
Pe la spital nu am trecut , m-am tratat in casa...cum m-am priceput . Daca ajungeam la spital sunt sigur ca in cateva zile eram pe ventilatie ,si eventual mort , parerea mea !
4
0
Mincinosilor...huooo
3
7
viata, te faci medici sa salvezi vieti si pentru un trai decent , salariu spaga etc dar sa iti risti viata pt unu care te uita in secunda care a iesit pe poarta spitalului si care multumeste la biserica pt ca tu l ai salvat? asta e situatia in momentul de fata, se moare cu zile
7
1
Tratamente nepotrivite egal. Deces
10
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468