REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.8° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
17.8° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Crește alarmant numărul deceselor provocate de coronavirus: bilanț negru în China

Crește alarmant numărul deceselor provocate de coronavirus: bilanț negru în China

Replica API 15 februarie 2020 | 00:00 264

Autoritățile chineze au anunțat sâmbătă 2.641 de noi cazuri de coronavirus și 143 de noi decese, ceea ce înseamnă că numărul deceselor cauzate de această infecție se ridică acum la 1.523 în China și la 1.526 la nivel mondial, informează South China Morning Post, citat de stiripesurse.ro.

Totodată, au fost înregistrate 2.277 de noi suspiciuni de infecție. Numărul total de infecții confirmate se ridică la 66.462 la nivel național, din care 11.053 sunt cazuri foarte grave.

Directorul adjunct al Comisiei Naționale de Sănătate, Wang Hesheng, a declarat că nouă centre au fost deschise pentru tratarea pacienților cu simptome moderate, dar și pentru persoanele suspectate că ar fi infectate.

Oficialul a adăugat că 217 echipe medicale au fost trimise în provinciile afectate și peste 25.000 de medici și asistenți au fost trimiși în provincia Hubei, cea mai afectată de epidemie.

La nivel mondial, numărul total al cazurilor de infecție cu coronavirus se ridică la 67.100, cele mai multe dintre acestea înregistrându-se în China continentală, iar peste 8.100 de persoane au fost deja vindecate. Din numărul total al deceselor, 1.523 au fost înregistrate în China continentală, unul în Hong Kong, unul în Filipine și unul în Japonia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108