REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
12.2° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Cum pot fi obținute cardurile de energie și ce se poate cumpăra cu ele

Cum pot fi obținute cardurile de energie și ce se poate cumpăra cu ele

A.F. 29 noiembrie 2022 | 00:00 1837

Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș, a explicat mecanismul prin care românii vor putea folosi cardurile de energie în valoare de 1.400 de lei, acordat în două tranșe populației vulnerabile.

"Am gândit acest mecanism prin Poșta Română, pentru că avem în vedere toate formele de consum energetic.", a precizat Marcel Boloș, la Antena 3 CNN.

"Avem cele două tranșe, 700 de lei, de două ori pe an. Și aici avem în vedere sezonul rece, respectiv sezonul care începe din octombrie-noiembrie și continuă până în luna martie-aprilie.

Acest card de energie nu are valoare nominală, doar dă dreptul beneficiarului să utilizeze sumele pe care noi le trimitem în mandat poștal. Banii se virează de către MIPE în conturile de la Poșta Română și de acolo poșta încarcă aceste sume în conturi de mandat poștal.

La poștă te prezinți cu documentele justificative pentru consumurile energetice pe care dorești să le achiți și, prin poștă, flexibilizăm posibilitatea de a deconta consumurile energetice.", a mai precizat ministrul Marcel Boloș.

Cine poate primi cardul de energie

Sprijinul acordat populaţiei vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie va fi în valoare de 1.400 de lei, poate fi utilizat până la 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel:

700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;

700 de lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Conform propunerii de ordonanţă, vor beneficia de măsură:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

d) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Ce se poate cumpăra cu cardul de energie

Sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională Poșta Română, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru:

- energie electrică

- energie termică în sistem centralizat

- gaze

- butelie

- lemne pentru foc

- păcură

- peleți și alte materiale de încălzire

Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente și/sau restante către furnizorii de energie, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pai sa se ia veniturille tuturor care stau in locuinta resectiva sa se imparta la membri de familie si sa se stabileasca o suma pe cap de memmbru cine se incadreaza bine cine nu sa nu primeasca ca sunt familii unnde sint un pennsionar cu pensie minima si restu muncesc, si nu ar trebui sa primeasca ajutor
1
1
Ar trebui sa se vanda la pretul real in primul rand sa nu mai dati de pomana sau la un pret derizoriu vecinului nostru sa va doara burta mai tare de poporul care va voteaza. Mai este putin pana la alegeri si deja ati inceput cu pomenile. Cat va mai imprumutati pe spatele oamenilor care lucreaza la privati si pe spatele privatilor vor inchide toti si sa va vad atunci
1
1
si care sunt documentele justificative? niciun furnizor nu trimite factura. radet trimite factura? butelia imi da factura? ca de obicei ganditi cu fundul, ca tartacuta e cu gandul doar la furat.
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272