REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cum va fi vremea în acest weekend

Cum va fi vremea în acest weekend

Replica API 21 februarie 2015 | 00:04 175

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, vremea se va încălzi în toată ţara, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat vor fi posibile precipitaţii slabe, ziua mai ales burniţe în Moldova, iar spre sfârşitul intervalului ploi în sud-vest. Temperaturile maxime în ţară sâmbătă vor fi cuprinse între 4 grade în Deltă şi 13 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime între -7 şi 5 grade. În Capitală, sâmbătă, cerul va fi variabil şi vor fi condiţii de ceaţă, mai ales noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -2...0 grade. Duminică, în ţară, vremea se va menţine caldă, chiar deosebit de caldă pentru această perioadă în Câmpia şi Dealurile de Vest. Înnorările se vor accentua treptat şi va ploua, ziua în regiunile vestice, apoi aria precipitaţiilor se va extinde cuprinzând cea mai mare parte a ţării. Izolat vor fi condiţii de polei. În zona montană, local se vor semnala precipitaţii mixte. Cu totul izolat, se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade. Dimineaţa, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108