REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Curtea de Apel Bucureşti l-a pus pe Constantinescu sub control judiciar

Curtea de Apel Bucureşti l-a pus pe Constantinescu sub control judiciar

Replica API 27 noiembrie 2014 | 22:28 118

Urmează dosarul facturii de la CMZ

Urmează dosarul facturii de la CMZ

Nicuşor Constantinescu

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au analizat, pe 21 noiembrie, contestaţia de confirmare a primului mandat de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al CJC, în dosarul în care acesta este judecat pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite şi pentru 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite. Instanţa a amânat pronunţarea pentru pe 26 noiembrie. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a decis înlocuirea arestării preventive a lui Constantinescu cu măsura controlului judiciar.

Decizia este definitivă. De precizat că Nicuşor Constantinescu s-a aflat miercuri la Tribunalul Constanţa unde s-a judecat primul termen în dosarul Centrului Militar Zonal, în care este acuzat că nu a plătit o factură telefonică. Avocatul lui Constantinescu a solicitat, în cadrul şedinţei de judecată, înlocuirea măsurii arestării preventive. Dacă şi magistraţii din Constanţa îi vor da o hotărâre favorabilă, atunci preşedintele suspendat al CJC va fi pus în libertate. În sala de judecată a Tribunalului s-a aflat şi familia lui Constantinescu, respectiv Smaranda, fiica lui, şi soţia acestuia, Codruţa. Din boxa acuzaţilor, el a încercat, din nou, să convingă magistraţii că este grav bolnav şi trebuie să-şi continue tratamentul, însă nu în spatele gratiilor, ci în libertate. Tribunalul se va pronunţa cu privire la solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv pe data de 2 decembrie.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108