Cutremur: Marocul acceptă ajutorul a patru ţări, între care Spania şi Marea Britanie
Cutremur: Marocul acceptă ajutorul a patru ţări, între care Spania şi Marea Britanie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMarocul a anunţat că a acceptat ajutorul din partea a patru ţări, Spania, Marea Britanie, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, după cutremurul devastator care a făcut peste 2.000 de morţi, relatează AFP.
Ministerul de Interne a indicat într-un comunicat că Marocul a răspuns favorabil, "în această etapă", la ofertele acestor patru ţări "de a trimite echipe de căutare şi salvare", în timp ce alte câteva state, în special Franţa, au declarat că sunt pregătite să ofere ajutor.
Echipele de salvare din Spania, Marea Britanie, Qatar şi Emiratele Arabe Unite "au intrat în contact astăzi (duminică)" cu omologii lor din Maroc în vederea coordonării eforturilor, a adăugat sursa citată.
Mulţumind tuturor ţărilor care s-au oferit să trimită echipe de salvatori, ministerul a indicat că Marocul a acceptat ajutorul "după ce a efectuat o evaluare minuţioasă a nevoilor pe teren şi ţinând cont de faptul că o lipsă de coordonare ar putea fi contraproductivă".
Alte oferte ar putea fi acceptate pe viitor "dacă nevoile evoluează", se precizează în comunicat.
Mai multe ţări, inclusiv Israel, Franţa, Spania, Italia şi Statele Unite şi-au oferit ajutorul. Chiar şi Algeria vecină, cu relaţii încordate cu Marocul, şi-a deschis spaţiul aerian, închis de doi ani, pentru zborurile care transportă ajutor umanitar şi răniţi.
Seismul, cel mai puternic care a lovit Marocul până în prezent, s-a soldat cu cel puţin 2.012 de morţi şi 2.059 de răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ oficial.
Cutremurul, cu magnitudinea 6,8, a fost înregistrat vineri la ora 23:11 locală (22:11 GMT), potrivit Institutului American de Geofizică (USGS), citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.7° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)