REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Daea: Ministerul Agriculturii are în programul de investiţii achiziţionarea de avioane pentru combaterea grindinei

Daea: Ministerul Agriculturii are în programul de investiţii achiziţionarea de avioane pentru combaterea grindinei

Replica API 24 iulie 2018 | 00:00 259

Petre Daea

Ministerul Agriculturii are în vedere achiziţia unor escadrile de avioane dotate cu sisteme antigrindină, a anunţat, luni, la Botoşani, ministrul Petre Daea, scrie Agerpres.

"Avem în programul de investiţii procurarea unor escadrile de avioane în aşa fel încât să avem o libertate mai mare de acţiune şi să acoperim în perspectivă întreaga suprafaţă agricolă", a afirmat Daea, precizând că ministerul are în vedere achiziţia a două escadrile cu câte trei aparate de zbor fiecare.

El a susţinut că avioanele vor funcţiona în paralel cu sistemele de rachete antigrindină.

"Este un program pe care noi l-am promovat şi îl extindem. În 2004, în România erau 17 puncte de lansare. Din 2004 până în 2017, iată, timp de 13 ani, din nefericire nu s-au mai construit decât 13. Noi, prin programul de guvernare, ne-am propus ca obiectiv pentru această zonă, pentru prevenirea căderii de grindină, să facem un număr de 60 de puncte de lansare. Într-un an şi ceva am făcut 40", a adăugat ministrul Agriculturii.

Petre Daea a participat, luni, la punerea în funcţiune a Staţiei de pompare a apei de la Stânca (Ştefăneşti) din judeţul Botoşani, dar şi reumplerea canalelor de irigaţii Ştefăneşti-Ripiceni, care au fost reabilitate cu fonduri guvernamentale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108