REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Decizia privind reluarea activităţilor educaţionale vara să se ia după un acord prealabil al specialiştilor din sănătate

Decizia privind reluarea activităţilor educaţionale vara să se ia după un acord prealabil al specialiştilor din sănătate

Replica API 29 mai 2020 | 00:15 1267

Premierul Ludovic Orban a subliniat joi că în privinţa reluării activităţilor educaţionale în perioada de vară - cursuri, şcoli de vară, tabere şcolare, etc. - este preferabil ca decizia să se ia după obţinerea unui acord prealabil al specialiştilor din sănătate.

Ludovic Orban

Şeful Executivului a participat, joi, alături de vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie, la o consultare cu reprezentanţii Asociaţiei Şcolilor Particulare.

Potrivit unei postări de pe Facebook a Guvernului, subiectele discutate au fost finanţarea învăţământului, inclusiv pe perioada verii, în contextul suspendării cursurilor şi activităţilor pe perioada pandemiei, şi, de asemenea, modul în care învăţământul particular poate contribui la asigurarea activităţilor educaţionale în această perioadă.

"Prim-ministrul Orban a declarat că în privinţa reluării activităţilor educaţionale în perioada de vară - cursuri, şcoli de vară, tabere şcolare etc. - este preferabil ca decizia să se ia după obţinerea unui acord prealabil al specialiştilor din sănătate", se arată în postare, scrie Agerpres.

Un alt punct al discuţiei a fost legat de înfiinţarea unor şcoli pilot, în care să se desfăşoare inclusiv învăţământ la distanţă.

În context, ministrul Monica Anisie a amintit că există, în dezbatere publică, o hotărâre de guvern privitoare la înfiinţarea şcolilor pilot şi a invitat şcolile particulare să transmită scrisori de intenţie la minister.

"Reprezentanţii Asociaţiei Şcolilor Particulare au arătat deschidere pentru a participa, alături de autorităţi, la şcolarizarea copiilor din sistemul public în spaţiile din reţeaua învăţământului particular, atunci când situaţia epidemiologică va permite reluarea cursurilor pentru toţi copii", se spune în postare.

De asemenea, în cadrul discuţiilor, vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că printre priorităţile Guvernului se află şi "o evaluare standard a copiilor din întreg sistemul de învăţământ".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920