REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
19.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Demiterea lui Traian Băsescu a rămas în ceaţă

Demiterea lui Traian Băsescu a rămas în ceaţă

Replica API 30 iulie 2012 | 00:00 90

Conform estimărilor Biroului Electoral Central, nu a fost întrunit cvorumul: s-au prezentat la urne 45,92% dintre alegători

Conform estimărilor Biroului Electoral Central, nu a fost întrunit cvorumul: s-au prezentat la urne 45,92% dintre alegători

Duminică de foc. Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, numit "ziua judecăţii" de către USL, s-a încheiat cu un duş rece după ora 23.00, când Biroul Electoral Central a anunţat o prezenţă de sub 50% plus unu la vot. O prezenţă sub 50% plus unu înseamnă că referendumul nu poate fi validat, conform legii, cu alte cuvinte, dacă scorul rămâne acesta, Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni. Acest lucru spulberă speranţele USL, de a avea puterea "absolută", dar îl pune, în egală măsură, şi pe Traian Băsescu într-o postură delicată. Conform exit-poll-urilor, 88% dintre cei prezenţi la urne au votat pentru demiterea preşedintelui Băsescu, adică peste 7 milioane de români.

Duminică seara, exit-poll-urile televiziunilor centrale indicau că prezenţa la vot a fost sub 50%, însă "picau" de acord asupra unui procent: peste 80% din cei prezenţi, spre 90%, au votat "DA" la întrebarea "sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, dl. Traian Băsescu?". Cei care au absentat au răspuns îndemnului PDL şi al lui Traian Băsescu de a sta acasă, pentru a face imposibilă validarea referendumului. România pare, aşadar, împărţită în două. Ba mai rău de atât, la finalul zilei, la orele 22.00-23.00, declaraţiile celor două tabere care au scos oamenii la vot sau, dimpotrivă, le-au spus să stea acasă, au fost contradictorii, prelungind astfel suspansul. Ieri seară, Traian Băsescu a declarat că "românii au respins lovitura de stat pusă la cale de cei 256 parlamentari în frunte cu Victor Ponta". "Românii şi-au decis soarta", a spus Băsescu, făcând referire, din nou, în discursul său, la cei 256 de parlamentari care au acţionat în interesul "puşcăriabililor", dar şi la "flacăra democraţiei". Evident, liderii PDL, în frunte cu preşedintele Vasile Blaga, fostul premier Răzvan Ungureanu şi reprezentanţii Partidului Noua Republică, s-au aflat alături de Traian Băsescu, ulterior aceştia anunţând că numărătorile paralele confirmă că nu a fost întrunit cvorumul necesar validării referendumului. La polul opus, lideri ai USL au declarat că rezultatul final va fi acela al unei prezenţe de 52% la urne: "Băsescu în 2007 a luat 75%, azi a luat doar 16%. La alegerile din 2009, Băsescu a luat 5 milioane de voturi, azi a luat mai puţin de un milion de voturi. Referendumul va fi valid cu peste 52%. Traian Băsescu va pleca, l-am demis, totul este OK de acum încolo", a spus senatorul PSD Dan Şova. O declaraţie similară a făcut şi preşedintele PC Daniel Constantin. Mai temperaţi au fost preşedintele interimar Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta. Crin Antonescu a mulţumit românilor: "Ştim cu siguranţă câteva lucruri care mă determină şi mă îndreptăţesc să spun câteva lucruri. Într-o situaţie în care acest referendum a fost boicotat de PDL şi preşedintele suspendat Traian Băsescu şi marea parte a cetăţenilor României de origine maghiară, românii au răspuns în mod extraordinar la referendum. Rezultatele nu sunt definitiv cunoscute, dar ceea ce am putut vedea cu toţii a fost un cetăţean român conştient de drepturile şi de obligaţiile sale, un cetăţean român hotărât să spună prezent la întâlnirea cu un mare moment din destinul acestei ţări. România a dovedit că este o ţară pe deplin democratică, ai cărei cetăţeni înţeleg sensul democraţiei, care într-o categorică majoritate înţeleg să-şi exercite drepturile fundamentale şi să participe la ceea ce înseamnă decizie democratică. Vreau ca, mulţumindu-le oamenilor care au făcut efortul de a se prezenta la referendum, să le mulţumesc şi tuturor autorităţilor, tuturor oamenilor care astăzi toată ziua au asigurat desfăşurarea normală şi corectă a acestui referendum. Au existat incidente minore, nici unul însă care să pună sub semnul îndoielii acest proces. Indiferent care va fi rezultatul final, nu mai avem motiv să ne îndoim de noi înşine, de faptul că suntem un popor şi o ţară deplin europene. Vom aştepta cu toţii în mod democratic, civilizat, rezultatele oficiale de la BEC, vom aştepta şi vom respecta decizia CCR", a spus Antonescu. Desprindem din declaraţia lui Crin Antonescu referirea clară la maghiarime, învinovăţită acum că a dat ascultare liderului ungar Viktor Orban, fapt care a determinat o reacţie din partea UDMR. Îndemnul udemeriştilor a fost acela de aşteptare a rezultatului final, oficial. Însă, conform estimărilor Biroului Electoral Central, judeţele în care populaţia majoritară este formată din maghiari, prezenţa la vot a fost foarte mică: Harghita - 11,66%, Covasna - 20,56%, Satu Mare - 28,23%, Mureş - 33,96%. Revenind la declaraţii, Victor Ponta a spus că: "Aş dori să felicit milioanele de români care s-au prezentat la vot. Au dovedit încă o dată că România este o democraţie. Este o mare victorie pentru români să ai în jur de nouă milioane de oameni care vin la vot. Cred că orice om care spune că poate ignora vocea a opt milioane de români este rupt de realitate. Traian Băsescu ar trebui să reflecteze după acest referendum". Dincolo de declaraţii, iată şi anunţul făcut duminică, de Biroul Electoral Central (BEC): şi-au exprimat opţiunea electorală 45,92% dintre alegători, potrivit estimărilor. Estimarea are o marjă de eroare de plus minus 3%. Conform exit-poll-ului Operations Research, realizat la solicitarea Realitatea TV, 86,90% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 13,10% au votat "NU". Un alt exit-poll, realizat de CCSB indică faptul că au votat "DA" - 84%, iar "NU" - 16%.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108