Deputații din Transnistria au cerut oficial ajutorul Rusiei
Deputații din Transnistria au cerut oficial ajutorul Rusiei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDeputații din Transnistria au cerut oficial ajutorul Rusiei, în cadrul congresului desfășurat la Tiraspol.
Ei nu au solicitat în mod formal anexarea de către Federația Rusă, așa cum s-a speculat. În rezoluția adoptată miercuri, politicienii separatiști au invocat constrângeri fiscal-vamale care ar fi fost impuse Tiraspolului de guvernul de la Chișinău.
Deputații s-au reunit având pe agenda oficială discutarea unor probleme economice, însă reuniunea a fost marcată de tensiunile care s-au accentuat după declarațiile opozantului Ghenadie Ciorbă.
Acesta a avertizat, săptămâna trecută că, pe 28 februarie, deputații de la Tiraspol vor cere anexarea regiunii separatiste la Rusia.
Conform aceluiași politician, la doar o zi distanță, pe 29 februarie, Vladimir Putin se va adresa camerelor reunite ale Parlamentului rus, iar cererea făcută de deputații separatiști va fi, probabil, aprobată.
Tensiunile se mențin în așteptarea reacției de la Moscova, chiar dacă documentul adoptat la Tiraspol nu cere anexarea regiunii de către Rusia, ci doar "ajutorul" Rusiei.
Conflictul din Transnistria a izbucnit la începutul anilor '90 și a fost alimentat de Rusia
Transnistria, teritoriu situat între Republica Moldova și Ucraina, și-a declarat secesiunea după scurt conflict armat cu armata guvernului de la Chișinău, în 1992.
Rusia, care a intervenit de partea separatiștilor, încă menține 1.500 de soldați acolo, într-o așa-zisă misiune de menținere a păcii.
De la invazia în Ucraina, din februarie 2022, au apărut speculații privind un posibil atac rusesc lansat din Transnistria spre marele oraș-port ucrainean Odesa de la Marea Neagră.
Anul trecut, forțele pro-ruse de la Tiraspol au acuzat Kievul că vrea să le atace teritoriul.
Săptămâna trecută, Ministerul rus al Apărării a afirmat din nou, fără a furniza nicio dovadă, că Ucraina pregătește o "provocare armată" împotriva Transnistriei, potrivit antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.1° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)


