REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Sâm., 10 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7608
15.5° Constanța Sâmbătă, 10 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7608
 

Directorul adjunct al ASSMB, reţinut de DNA

Directorul adjunct al ASSMB, reţinut de DNA

Virgil STOIAN 19 septembrie 2023 | 09:41 669

Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) din cadrul Primăriei Capitalei, Cristian Plută, a fost reţinut de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, au informat, marţi, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Directorul adjunct al ASSMB, retinut de DNACristian Plută

Potrivit surselor citate, au mai fost reţinuţi managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, un reprezentant al SC Palex Construcţii Instalaţii, Alexandru-Paul Dumitru, şi Silviu Stăncilă. O altă persoană implicată în dosar, Cristian Ion, ar fi fost plasată sub control judiciar.

DNA anunţa într-un comunicat transmis AGERPRES, că, în cursul zilei de luni, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuat percheziţii domiciliare în opt locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Cristian Plută este acuzat de DNA că ar fi primit 20.000 de euro mită de la managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie, au precizat surse judiciare, pentru AGERPRES.

Sursele judiciare mai arătau că director adjunct al ASSMB ar fi acceptat 5% din valoarea unor contracte pentru a favoriza anumite firme să câştige licitaţii organizate de instituţie.

În luna aprilie, Cristian Plută ar fi acceptat de la Alexandru-Paul Dumitru, reprezentant al SC Palex Construcţii Instalaţii, în mod direct, dar şi prin intermediul lui Silviu Stăncilă, promisiunea unei sume de bani corespunzătoare procentului de 5% din valoarea facturilor plătite de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în baza acordului-cadru încheiat la data de 4 aprilie între ASSMB şi asocierea Alpha Max Build - Avision Strategy Consulting, având ca obiect "Execuţie lucrări de reparaţii, reabilităţi şi modernizări la unităţile sanitare şi imobilele aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Mediale Bucureşti", în scopul plăţii facturilor la timp şi încheierii de contracte subsecvente.

În perioada 28 august - 3 septembrie, el ar fi primit de la Alexandru-Paul Dumitru, prin intermediul lui Silviu Stăncilă, 306.439,17 lei, reprezentând 5% din suma totală a facturilor emise în luna august de SC Alpha Max Build - 6.128.783,45 lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere