REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
15.8° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Dosarul fostului primar din Limanu, trimis în judecată pentru corupție, se va REJUDECA

Dosarul fostului primar din Limanu, trimis în judecată pentru corupție, se va REJUDECA

Replica API 18 decembrie 2019 | 01:14 632

Curtea de Apel Constanța a decis luni, 16 decembrie, rejudecarea la prima instanţă sau la instanţa competentă a dosarului fostului primar din Limanu, Nicolae Iustin Urdea, trimis în judecată pentru fapte de corupţie În primă instanță, Urdea a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani.

”Admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța și apelanții inculpați Urdea Iustin Nicolae, Voicu Bogdan, Cotin Vasile, Tambozi Elena și Barbu Eugen împotriva sentinței penale nr.620/11.12.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.6089/118/2015. În baza art.423 alin.1 Cod de procedură penală, desființează în tot sentința penală apelată și dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță, cu respectarea dispozițiilor art.403 alin.1 Cod de procedură penală, privind conținutul expunerii hotărârii judecătorești. Menține măsurile dispuse și actele de procedură îndeplinite în fața primei instanțe până la momentul dezbaterilor de la termenul din 13.11.2018.”. se arată în minuta instanței.

Precizăm că instanța l-a mai obligat pe Urdea ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanța; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Voicu Bogdan, secretar al primăriei, a fost condamnat, al primă instanță, la 3 ani închisoare ani cu suspendare și termen de încercare de 5 ani. A fost obligat ca, pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanța; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. Aceeași pedeapsă au primit și Tambozi Elena, Eugen Barbu și Vasile Cotin. Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a obligat, în solidar, inculpaţii Urdea Iustin Nicolae, Voicu Bogdan, Tambozi Elena, Barbu Eugen şi Cotin Vasile la plata sumei de 215.428,10 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, despăgubiri civile cu majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului principal. Consiliul local Limanu nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Judecătorii au dispus menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa DNA din data de 23.02.2015 privind imobilul ce aparţine inculpatului Barbu Eugen, respectiv asupra imobilului situat în mun. Constanţa, B-dul Al. Lăpuşneanu, compus din clădire cu suprafaţă utilă de 27,32 mp, balcon cu suprafaţă de 3,07 mp şi teren în folosinţă cu suprafaţă indiviză de 5,36 mp, până la concurenţa sumei de 215.428,10 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii. A mai dispus menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa DNA privind imobilul ce aparţine inculpatei Tambozi Elena, respectiv asupra imobilului situat în mun. Constanţa, str. Ştefan cel Mare nr., compus din clădire cu suprafaţă utilă de 90,22 mp, 2 boxe cu suprafaţă totală de 28 mp şi teren în folosinţă cu suprafaţă indiviză de 26,10 mp, până la concurenţa sumei de 215.428,10 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii.

Reamintim că, procurorii DNA l-au acuzat pe Nicolae Iustin Urdea, primar al comunei Limanu, județul Constanța, la data faptelor, de - abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată (două acte materiale),- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. DNA l-a acuzat pe Bogdan Voicu, secretar al primăriei, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată (două acte materiale),- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, Elena Tambozi, reprezentant al unei societăți comerciale, la data faptelor, e acuzată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, Eugen Barbu, diriginte de șantier, la data faptelor, e acuzat de: complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,- abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, Vasile Cotin, reprezentant al unei societăți comerciale, la data faptelor,e acuzat de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție,- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2008-2009, în contextul unui proiect finanțat din fonduri PHARE, intitulat „Turism Transfrontalier pe bicicletă – pistă comună pentru pietoni și biciclete pe faleza Mării Negre în zona 2 Mai – Vama Veche – frontieră”, inculpatul Urdea Iustin Nicolae, beneficiind de sprijinul celorlalți inculpați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce decurgeau din calitățile de primar al comunei Limanu, jud. Constanța, a atribuit acest contract societății comerciale reprezentate de inculpatul Cotin Vasile, fără respectarea prevederilor legale.În același context, inculpatul Urdea Iustin Nicolae deși cunoștea împrejurarea că o parte a lucrărilor aferente traseului modificat al pistei comune s-a realizat anterior semnării unui act adițional la contractul respectiv de lucrări, a prezentat Autorității de Management documente cu un conținut nereal, care atestau în mod fictiv faptul că lucrările ar fi fost efectuate după intrarea în vigoare a actului respectiv.În baza acestor documente unitatea administrativ – teritorială Limanu a obținut fonduri nerambursabile în cuantum de 413.641,31 lei.Documentele respective au fost întocmite și semnate de inculpații Tambozi Elena, în calitate de proiectant al lucrărilor respective, Barbu Eugen diriginte de șantier și Cotin Vasile.Faptele descrise mai sus au avut drept consecință aplicarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a unei corecții financiare de 25% din valoarea contractului de lucrări, modificat prin actul adițional (reprezentând 116.258,73 euro și TVA în cuantum de 79.373,46 lei,), ce a determinat stabilirea în sarcina beneficiarului finanțării, respectiv a Consiliului Local al comunei Limanu, a unei creanțe bugetare de 68.427,19 euro, aferente contribuției U.E. la finanțarea proiectului, 92.012,03 lei, aferente contribuției publice naționale de la bugetul de stat, și TVA în sumă de 79.374,78 lei. De menționat este faptul că atât atribuirea actului adițional aceleiași firme reprezentate de inculpatul Cotin Vasile cât și aplicarea corecției financiare mai sus amintită au avut la bază o notă cu un conținut nereal întocmită de inculpatul Voicu Bogdan.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Inca un hot care scapa, ramane cu banii, bine-mersi. Asa ca de ce sa nu se fure in continuare, daca hotii cei mari scapa usor?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272