REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
11.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

După ce a fost prins beat la volan, Cornel Cușă este la mâna judecătorilor!

După ce a fost prins beat la volan, Cornel Cușă este la mâna judecătorilor!

Mirela PASCAL 19 iunie 2023 | 00:00 2875

Judecătorii din Giurgiu nu se decid dacă să-l condamne pe Cornel Cușă, patronul hotelurilor Alcor și Dorna din Mamaia. Cușă a fost depistat de polițiștii rutieri, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, pe raza municipiului Giurgiu, aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive, mai exact THC (cannabis). După mai bine de un an de anchete, dosarul afaceristului a ajuns în instanță, iar pe 19 mai a avut primul termen. Magistrații au amânat pronunțarea pentru 15 iunie, însă nici la această dată nu s-au decis, așa că au amânat, din nou, sentința.

Dupa ce a fost prins beat la volan, Cornel Cusa este la mana judecatorilor!

Cornel Cușă a ajuns în atenția polițiștilor de la Rutieră chiar înainte de Paște, în 2021, aflându-se la volan sub influența unor substanțe psihoactive. A fost dus la Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” să i se facă testul antidrog al cărui rezultat a fost pozitiv, depistându-se în sânge substanța THC (cannabis). Cornel este unul din cei doi fii ai afaceristului giurgiuvean Gheorghe Cușă, cel care a pus pe picioare firma de drumuri “Gecor” din Călugăreni și fratele lui George Cușă, nașul lui Gabi Bădălău, fiul baronului PSD de Giurgiu Niculae Bădălău.

Riscă pușcăria sau amenda penală

Abia în noiembrie 2022 s-a dispus trimiterea în judecată a lui Cornel Cușă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 2 d din Codul Penal. Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că rechizitoriul este întocmit legal. Deși avea posibilitatea de a formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, Cușă nu s-a deranjat să-și dovedească nevinovăția. Așa că judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății lui Cornel Cușă. Afaceristul a ajuns pentru prima dată în fața magistraților pe 19 mai, atunci când a fost stabilit un prim termen de judecată în dosarul penal. Însă, magistrații au amânat pronunțarea pentru 15 iunie. Nici la această dată nu s-au decis cu privire la pedeapsa pe care trebuie să i-o aplice afaceristului, așa că au amânat, din nou, pronunțarea, pentru 14 iulie.

Dupa ce a fost prins beat la volan, Cornel Cusa este la mana judecatorilor!

Cușă, dacă va fi găsit vinovat, ar putea fi condamnat cu suspendare la 8 luni, sau ar putea scăpa doar cu o amendă penală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
JUDECATORII GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT,cu pensii speciale.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468