REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
19.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Elevii Liceului Teoretic 'Ovidius' au participat la Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică 'Tinerii dezbat', ediția 2019

Elevii Liceului Teoretic 'Ovidius' au participat la Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică 'Tinerii dezbat', ediția 2019

Replica API 11 iunie 2019 | 00:00 660

Elevii Liceului Teoretic ,,Ovidius,, Constanța au participat, în perioada 8-9 iunie 2019, la etapa județeană a Olimpiadei naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică “Tinerii dezbat” organizată de ISJ Constanța, în colaborare cu Prefectura Constanța.

În competiție au intrat echipa de avansați, îndrumată de d-na profesor Ramona Voiculeț, și echipa de începători, coordonată de d-na profesor Adina Holban. Evoluția remarcabilă a echipei de nivel avansat, alcătuite din elevii Niculae David, Enuc Iulia și Deaconu Briana, a fost foarte apreciată de toți cei prezenți. Echipa de începători, formată din elevii Amet Aylin, Mihail Andrei și Morcan Silviu, a intrat în Finala Mare și a obținut locul I, fapt care permite clasificarea la etapa națională.

Echipele care s-au înscris în concurs au folosit ca punct de plecare în dezbaterile academice moțiunile “Acest parlament consideră că votul obligatoriu ar crește calitatea democrației din România” și “Acest parlament consideră că ar trebui introduse amenzi pentru utilizatorii casnici care nu colectează selectiv deșeurile”, idei-ancoră care aduc în prim-plan probleme ale societății contemporane și permit tinerilor să exerseze capacitatea de a analiza atât discursul adversarilor, cât și pe cel propriu, de a gândi critic, original, de a convinge fără a renunța la spontaneitate.

Etapa națională a concursului va avea loc la Piatra Neamț, jud. Neamț, în perioada 8-13 iulie 2019.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108