Emoţii: a avut loc reuniunea de 50 de ani a absolvenţilor Şcolii Medii din Mangalia
Emoţii: a avut loc reuniunea de 50 de ani a absolvenţilor Şcolii Medii din Mangalia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest
Primarul Cristian Radu a participat vineri, la reuniunea de 50 de ani a absolvenţilor Şcolii Medii din Mangalia, promoţia anilor 1962-1963. Evenimentul a avut loc în incinta Colegiului Economic, fosta Şcoală Medie din Mangalia. Emoţia revederii după jumătate de secol a fost cu atât mai mare cu cât în mijlocul foştilor elevi s-au aflat directorul şcolii de atunci şi câţiva profesori, actualii directori ai instituţiei de învăţământ, dar şi edilul oraşului. Au răspuns prezent la catalog 15 elevi din cei 37 care au format un colectiv sudat şi peste zeci de ani. Din păcate patru elevi şi opt profesori ai promoţiei 1962-1963 nu au mai putut fi alături de colegii lor, motiv pentru care, în semn de omagiu pentru cei trecuţi în nefiinţă s-a ţinut un moment de reculegere. La manifestare a fost invitat să ia parte şi primarul Mangaliei, Cristian Radu, care a declarat: "Avem o datorie morală faţă de profesorii care ne-au educat şi ne-au format ca oameni". În semn de recunoştinţă pentru întreaga activitate didactică, dar şi pentru contribuţia adusă la educaţia multor generaţii de elevi şi părinţi atât profesorii de atunci, cât şi foştii elevi au primit diplome de onoare, din partea Colegiului Economic. Fostul director Eugenia Cucu a menţionat că se poate mândri cu prima promoţie de elevi a Şcolii Medii din Mangalia, mai ales că mulţi au ajuns să predea o viaţă întreagă în aceeaşi instituţie de învăţământ unde au fost elevi.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)

.jpeg_t.jpeg)