REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Este nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Este nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Replica API 9 octombrie 2019 | 00:00 453

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Hârşova şi Spitalul Orăşenesc Hârşova organizează sâmbătă, 12 octombrie, între orele 08.30- 13.30 o acţiune de donare de sânge.

Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Hârşova şi localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacientii care au nevoie de tratament transfuzional.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani (pentru prima donare 18-60 de ani în funcţie de evaluarea medicală) cu greutatea peste 50 kg (în funcţie de înălţime, constituţie), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecţie HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc.

Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care sa reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge.

Cu 3 zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice!

În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor (sandwich-uri, fructe, lactate) şi minim 500 ml lichide.

Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sange) beneficiază la cerere de:

-7 tichete de masă pentru produse alimentare;

-o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariaţi, elevi, studenţi şi militari.

-decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/ reşedinţa înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde se efectuează donarea de sânge;

"Vă aşteptăm sâmbătă, 12.10.2019, la Spitalul Orăşenesc Hârşova, cu un act de identitate valabil, între orele 08.30-13.30. Sângele este un dar ce nu poate fi înlocuit! Este nevoie de mai mulţi donatori! Cheamă-ţi şi prietenii! Mulţumim anticipat celor care vor contribui la salvarea de vieţi omeneşti!", au transmis reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzii şi ai Primăriei Hârşova.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Replica cum de este rubrica de comentarii la articol despre Harsova. Este o scapare sau nu a mai platit "sponsorii"? Poate tineti cont de cititori si dati un raspuns
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920