REPLICA ONLINE CONSTANTA

15° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
15° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Explozie la un depozit de carburant în Guineea: Cel puţin 14 morţi şi 190 de răniţi

Explozie la un depozit de carburant în Guineea: Cel puţin 14 morţi şi 190 de răniţi

A.F. 20 decembrie 2023 | 00:00 171

Bilanţul incendiului care a avut loc luni în centrul Conakry, capitala Guineei, după explozia principalului depozit de carburant din această ţară, a urcat la cel puţin 14 morţi şi 190 de răniţi, informează marţi AFP.

Explozie la un depozit de carburant in Guineea: Cel putin 14 morti si 190 de raniti

Incendiul a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în jurul miezului nopţii, în principalul depozit de hidrocarburi al societăţii publice de petrol din Guineea, în Kaloum, cartierul administrativ şi de afaceri din Conakry.

Numărul de decese a urcat la 14 persoane, de cetăţenie guineeană şi străină. De asemenea, 190 de răniţi au fost preluaţi de echipele de salvare şi de spitalele din Conakry, dintre care 113 s-au întors apoi în familiile lor, a afirmat guvernul Guineei într-un comunicat, luni seara, la televiziunea naţională.

Suflul exploziei a provocat importante pagube materiale care sunt în curs de evaluare de către o comisie de anchetă, continuă comunicatul.

Pompierii au luptat toată noaptea şi o bună parte din zi pentru a stinge flăcările şi incendiul a putut fi controlat luni după-amiaza, potrivit guvernului.

Guvernul Guineei a anunţat închiderea şcolilor şi le-a cerut angajaţilor din sectorul public şi privat să rămână acasă, în regiunea mare Conakry, ce include capitala şi împrejurimile.

Zona portuară a fost încercuită de forţele de securitate, care au instalat bariere pe mai mulţi kilometri. Un puternic miros de carburant ars se degaja de la locul incendiului.

A fost înfiinţată o celulă de criză coordonată de ministrul de securitate, Bachir Diallo, şi a fost activat un plan de urgenţă sanitară pentru preluarea răniţilor.

Diallo a anunţat sosirea în viitorul apropiat a unor echipe de salvare din alte ţări, în special din Senegal şi Mali.

Uniunea Europeană şi SUA şi-au exprimat la rândul lor solidaritatea, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468