Familia unui fost ostatic sud-african în Mali mulţumeşte Algeriei
Familia unui fost ostatic sud-african în Mali mulţumeşte Algeriei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFamilia unui sud-african ţinut ostatic în Libia şi apoi în Mali timp de mai bine de şase ani a mulţumit luni autorităţilor algeriene pentru rolul pe care l-au avut în eliberarea lui la mijlocul lui decembrie, notează AFP.
Gerco Van Deventer, sursa foto: citizen.co.za
Gerco Van Deventer, 48 de ani, a fost eliberat pe 17 decembrie la frontiera dintre Mali şi Algeria.
Asistent medical care lucra la acea vreme pentru o companie de securitate, el a fost răpit în Libia pe 3 noiembrie 2017, în timp ce mergea la şantierul unei centrale electrice la aproximativ 1.000 de kilometri de Tripoli. Apoi a fost transferat în Mali.
Familia lui şi-a exprimat luni într-un comunicat "sincera sa recunoştinţă faţă de guvernul algerian pentru rolul său în eliberarea lui Gerco".
Nu au fost dezvăluite detalii despre rolul precis al autorităţilor algeriene. Familia a mulţumit, de asemenea, serviciilor de informaţii sud-africane şi organizaţiilor neguvernamentale care au acţionat ca intermediari.
Gerco Van Deventer, care a suferit una dintre cele mai lungi captivităţi pentru un ostatic din Africa, a primit îngrijiri într-un spital din Alger după eliberare. De atunci, s-a întors în ţara sa, potrivit rudelor sale.
"Familia apropiată şi-a petrecut ultimele zile reunindu-se. Gerco a primit asistenţă medicală corespunzătoare, iar sănătatea şi moralul lui sunt bune", potrivit comunicatului.
Familia a precizat că va fi organizată o conferinţă de presă în săptămânile următoare.
Van Deventer a fost răpit împreună cu trei ingineri turci care au fost eliberaţi în 2018, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-0.1° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)