REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Finlanda: Zi de doliu pentru copilul împuşcat mortal marţi într-o şcoală

Finlanda: Zi de doliu pentru copilul împuşcat mortal marţi într-o şcoală

A.F. 4 aprilie 2024 | 00:00 119

Steagurile sunt coborâte miercuri în bernă pe întreg teritoriul Finlandei, în timp ce naţiunea deplânge moartea unui copil de 12 ani împuşcat într-o şcoală de un coleg de clasa a şasea, transmite Reuters.

Finlanda: Zi de doliu pentru copilul impuscat mortal marti intr-o scoala

Alţi doi elevi ai şcolii, de aceeaşi vârstă, au fost răniţi grav în atacul de marţi, au informat responsabili medicali şi poliţia.

Miercuri dimineaţă nu existau informaţii noi despre starea lor medicală.

După ce s-a răspândit vestea despre împuşcături marţi dimineaţa, părinţii îngrijoraţi au aşteptat ore în şir în exteriorul şcolii, iar profesorii au ţinut uşile claselor închise pentru a-i proteja pe elevi, în timp ce poliţiştii percheziţionau clădirea.

Un suspect a fost în cele din urmă reţinut la o distanţă de circa 4 km, având încă asupra sa o armă.

Potrivit poliţiei, nu există alţi suspecţi.

Numele suspectului sau ale victimelor nu au fost făcute publice, singurele informaţii fiind că toţi erau elevi la şcoala Viertola din Vantaa, aveau vârsta de 12 ani, iar suspectul este băiat.

Unul dintre copiii răniţi este o fată originară din Kosovo, a scris Ministerul de Externe de la Pristina pe Facebook.

Guvernul finlandez le-a cerut locuitorilor să se alăture unei zile de doliu miercuri, şi a ordonat ca pe clădirile publice steagurile să fie coborâte în bernă în semn de omagiu pentru copilul ucis.

Poliţia nu a comunicat nimic despre motivul atacului, dar a precizat că permisul pentru arma de mână folosită aparţinea unei rude a suspectului.

În urma unor incidente armate petrecute în şcoli şi soldate cu victime în 2007 şi 2008, Finlanda a înăsprit legislaţia în domeniul armelor în 2010, introducând un test de aptitudini pentru toţi cei care solicită permis de portarmă. De asemenea, vârsta limită pentru deţinerea de arme a fost majorată de la 18 la 20 de ani.

În Finlanda există peste 1,5 milioane de arme de foc înregistrate şi în jur de 430.000 de posesori de permis, într-o ţară cu 5,6 milioane de locuitori unde vânătoarea şi trasul la ţintă sunt activităţi populare, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
siguranta vietii a inceput si din copilarie sa fie afectata!numai exista tari sigure, educate, prospere, incet si sigur ne salbaticim!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272