Fiul unui afacerist, înjunghiat în cap la o petrecere din Buşteni
Fiul patronului uneia dintre cele mai cunoscute firme de pază din Bucureşti a fost înjunghiat în cap, sâmbătă, de băiatul unui important dezvoltator imobiliar din sudul Capitalei şi judeţul Ilfov, potrivit Adevărul, citat de stiripesurse.ro.
Victima a fost transportată de urgenţă la spital, iar agresorul a reuşit să fugă înainte ca poliţia să ajungă la locul incidentului.
„La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 14:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Buşteni au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 21 de ani despre faptul că în timp ce se afla într-o locuinţă din staţiune, ar fi fost lovit cu un obiect tăietor-înţepător în zona capului de către un prieten. În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului unde a constatat faptul că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia, un tânăr în vârstă de 17 ani l-ar fi lovit pe apelant cu un obiect tăietor-înţepător, în zona capului, ulterior părăsind zona. Persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, reieşind faptul că viaţa nu i-a fost pusă în pericol în urma agresiunii. Au fost efectuate verificări pe raza întregii staţiuni, fără ca persoana bănuită de comiterea faptei să fie depistată”, a anunţat IPJ Prahova, la solicitarea Gândul.
Surse judiciare au declarat că Alberto Şovar, fiul omului de afaceri Bogdan Şovar, care patronează firma de pază Tiger Security, ar fi organizat, în weekend, o petrecere în vila deţinută de familia lui în staţiunea Buşteni.
Astfel, băiatul fostului lider al grupării Sportivilor, Robert Nica, devenit în ultimii ani un jucător important pe piaţa imobiliară din Bucureşti şi Ilfov, ar fi avut un conflict cu fiul unuia dintre asociaţii tatălui său. În acel moment Alberto l-a rugat pe Nica Junior să se potolească sau, iar dacă nu, să plece acasă.
Acesta din urmă s-a simţit jignit şi a plecat în camera lui pentru a-şi face bagajele, dar s-a întors la petrecere cu un cuţit de mari dimensiuni şi l-ar fi lovit în cap, cu sânge rece, pe Alberto Şovar. Ulterior, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, acesta şi-ar fi luat rucsacul în spate şi ar fi dispărut fără urmă.

Taiat capatana trebuia sa se invete minte
Beizadele si am spus tot.
pacat ca na murit
Finlanda şi Suedia şi-au depus miercuri cererile de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO),...83
Pe site-ul agenției de presă Tass rușii sunt îndrumați să obțină pașapoarte care să le asigure statutul de...175
Liverpool a învins, marți, în deplasare, scor 2-1, Southampton, revenind după ce a fost condusă. Prin urmare, lupta...149


ConstanțaUmiditate: 83%
Vânt: 8.86 m/s
Presiune: 1015 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...137
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...152
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...190
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....159


În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști...870
Militarii din cadrul ISU Dobrgoea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 17 mai a.c., în...491
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 20 - 22 mai 2022, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei”,...265
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marti, 17 mai, în localitatea Cernavodă, pe...340
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...163
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...142
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2169
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...405
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3461
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2315
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11393
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5045
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...283
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...156
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...158
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...173
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...126
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...143
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...138
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...120
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...202
Cuantumul alocației de hrană pentru bolnavii din spitale se dublează de la 1 iunie. În prezent, valoarea totală a...141
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...117
Un număr de 5.643 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 9 - 15...128
Pacat ca tu esti in viata....