FOCURI de ARMĂ la Washington: Susţinătorii lui Trump au pătruns în Camera Reprezentanţilor
FOCURI de ARMĂ la Washington: Susţinătorii lui Trump au pătruns în Camera Reprezentanţilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSusţinătorii preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au pătruns miercuri în plenul Camerei Reprezentanţilor, care fusese deja evacuată. Aceştia s-au implicat într-o confruntare armată cu agenţii de securitate de la Capitoliu, care au transmis că au auzit focuri de armă, relatează EFE, citată de Agerpres.
Primarul capitalei americane Washington, Muriel Bowser, a decretat miercuri stare de asediu pentru 24 de ore.
Nicio persoană, în afara angajaților din serviciile esențiale, nu are voie să iasă pe stradă. Măsură a fost luată după ce președintele în exerciţiu Donald Trump le-a cerut susţinătorilor săi să meargă şi să protesteze împotriva certificării de către senatori a victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidențiale, iar protestatarii au intrat în incinta Capitoliului. Toți senatorii americani au fost evacuați de urgență.
În urma evenimentelor aflate în derulare, Congresul Statelor Unite ale Americii a suspendat sesiunea menită să certifice victoria lui Joe Biden, relatează AFP, citată de stiripesurse.ro.
Vicepreşedintele Mike Pence a fost evacuat
Vicepreşedintele american, Mike Pence, a fost evacuat din Capitoliului american, unde se afla miercuri pentru sesiunea comună a Congresului, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.
Mike Pence
Înainte ca dezbaterile să se transforme în haos, Mike Pence deschisese şedinţa comună a Camerei Reprezentanţilor şi Senatului pentru oficializarea votului celor 306 mari electori în favoarea lui Joe Biden, contra 232 pentru Donald Trump.
Potrivit Constituţiei SUA, rolul vicepreşedintelui este de "a deschide" certificatele trimise de fiecare din cele 50 de state.
O femeie, în stare critică după ce a fost împuşcată în piept în perimetrul Capitoliului
O femeie se află în stare critică după ce a fost împuşcată în piept în perimetrul Capitoliului din capitala SUA, Washington, a transmis miercuri postul CNN, citat de Reuters si Agerpres.
Şi agenţia EFE a relatat că cel puţin o persoană a fost rănită de glonţ în asaltul susţinătorilor preşedintelui în exerciţiu Donald Trump asupra Congresului SUA, după cum au confirmat surse ale serviciilor de urgenţă pentru canalul local din District of Columbia al postului Fox.
Mike Pence: Protestatarii implicaţi în violenţe vor răspunde în faţa legii
Vicepreşedintele în exerciţiu al SUA, Mike Pence, a declarat miercuri că protestatarii implicaţi în violenţele de la Capitoliul din Washington vor răspunde în faţa legii, transmite Reuters.
Pence a cerut încetarea imediată a protestelor violente şi a insistat că orice persoană implicată trebuie să părăsească imediat clădirea.
Şi fostul director al Serviciilor Naţionale de Informaţii, Richard Grenell, a cerut poliţiei să aresteze imediat pe oricine participă la violenţele de la clădirea Capitoliului, numind astfel de acte "neamericane". "Oricine participă la violenţe trebuie arestat. Este inacceptabil. Şi neamerican", a scris el pe Twitter, potrivit postului CNN.
Joe Biden: Este insurecție. Sunt șocat. Trump să iasă la TV să apere Constituția!
Președintele ales al SUA, Joe Biden, s-a adresat miercuri națiunii pe fondul asedierii Congresului american de către susținătorii lui Donald Trump:
Joe Biden
„Democrația noastră se află sub un asalt fără precedent. Un asalt asupra citadelei libertății, a Capitoliului însuși
Vreau să fie foarte clar, scenele de haos de la Capitoliu nu reflectă America, nu reprezintă ce suntem noi.
Ceea ce vedem este un număr mic de extremiști. Este grotesc, dezordine, haos, nesupunere. Cer acestei mulțimi să se retragă și să lase democrația să lucreze.
Cer lui Donald Trump să între în direct la TV să își respecte jurământul, să apere Constituția și să ceară încetarea acestui asediu.
Să ataci Capitoliul, să spargi geamuri să ocupi birouri să intri în birourile Senatului, în birourile Camerei Reprezentaților nu înseamnă un protest, asta înseamnă insurecție.
Lumea se uită la noi. La fel că toți americanii și eu sunt șocat și întristat. Națiunea noastră care a fost atâta timp o lumina intră într-un moment atât de întunecat.“
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman, a anunțat miercuri că întreaga Gardă Națională din capitala americană Washington a fost mobilizată după ce clădirea Capitolului a fost ocupată de susținătorii lui Donald Trump. S-au tras focuri de armă și s-a dat cu grenade lacrimogene. De asemenea au avut loc lupte între forțele de ordine și protestatari, scrie stiripesurse.ro.
"Garda Națională din D.C a fost mobilizată pentru a oferi ajutor forțelor de ordine”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News